România, printre puţinele ţări europene lipsite de un muzeu al graficii satirice, trăieşte artistic din bunăvoinţe sau întâmplări. Exemplu : cine hoinăreste prin centrul vechi al Bucureştilor poate să descopere în haz-delict o cafenea şic - Buen Humor - cu interiorul căptuşit de pictura satirică inconfundabilă a lui Florian Doru Crihană. Proiectul s-a ivit întâmplător, sau poate numele cafenelei a atras numele artistului într-un subconştient al faptelor, psihanaliza paşilor regăsiţi poate fi revendicată de oricare amator de ironie estetică, ce n-ar trebui să ocolească acest spaţiu inedit. Posibil vor urma şi alte inserturi expoziţionale satirice.
Pe lânga deja cunoscutul «Cuptor cu lemne», care în toamnă va aniversa 10 ani de prietenie cu caricatura, s-a mai ivit un posibil jucător ambiental al umorului desenat.