Pe Andrei Pleşu, filosoful plin de dileme ca o gură putredă plină de carii, îl ştim cu toţi de vreo dooj'de ani. Din istoric de artă, curajos dizident plimbat pe la Heidelberg, a ajuns menestrel pe la curţile tuturor preşedinţilor cotrocenişti. Şi cum guşa de calitate cu bani mulţi se întreţine, a primit diverse stipendii de la moguli naţionali şi internaţionali (vezi NEC) perorând sofisme la care salivează publicul 'telectual fidel ambalajelor strălucitoare.
Plictisit el însuşi de normele socialiste la care e supus neuronal, dar care îi oferă un consum pantagruelic de ifose (despre limite: să scrii dupa teme impuse e un compromis al funcţiunii creative, un regres psihic care îl face abulic pe ipochimen) domnul Pleşu umple spaţiile carpato-pontice-danubiene cu vorbe gongorice din care picură lichidul insipid al nimicului.
O mostră se poate citi aici (nu ezitaţi să lecturaţi şi comentariile cititorilor care sunt în contradicţie cu flasca ideaţie pleşuvă), dar clou-ul acestei apariţii este exemplul concret al unui act ratat. Şi al unui intelectual ratat.
PS: psihanaliza defineşte actul ratat ca un rezultat vizat explicit ce nu este atins, ajungând să fie înlocuit printr-un altul.
.gif)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu