Florian Doru Crihană: „Turnul Eiffel”

marți, 7 august 2012

                

       După expoziţii în exclusivitate tematice („Nuduri”, „Veneţia”, „Titanic”, „Broderii de Burges”, „Lumea copilăriei”), noul obiectiv asupra căruia şi-a direcţionat Florian Doru Crihană săgeţile umorului său inteligent, îl constituie Turnul Eiffel. Este destul de curajos ca pe seama unui monument celebru al artei arhitectonice universale, simbolul cel mai cunoscut al Franţei pe Mapamond, obiectiv turistic dorit de orice locuitor al Terrei, să creezi umor, să provoci râsul, să aduci zâmbetul pe buze. Probabil că la aşa ceva nu s-au gândit nici inginerul şi arhitectul Alexandre Gustave Eiffel, nici proiectanţii acestuia Emile Nouguier, Maurice Koechlun şi Stephen Sauvestre, nici inginerul român Gheorghe Pănculescu atunci când la Vălenii de Munte i-a furnizat lui Eiffel informaţii în legătură cu tehnologia inventată de el pentru construcţiile metalice şi nici chiar producătorii de la Hunedoara ai oţelului folosit la subansamblurile confecţionate. Şi totuşi, Florian Doru Crihană, şi el inginer naval de profesie, dar şi redutabil pictor, cu mijloacele umorului vizual ştie să creeze numeroase situaţii hazlii, întreţinând buna dispoziţie a privitorului şi stimulându-i fantezia şi pofta de râs. Toate acestea fără a minimaliza grandoarea acestui monument istoric din metal şi fără a arunca asupra sa vreo umbră care să-i ştirbească valoarea şi prestigiul ca operă artistică.


       În cele 40 de tablouri în ulei pe carton, care populează în aceste zile simezele Galeriilor de Artă „Nicolae Mantu” din Galaţi (vernisaj, 16 iukie), Turnul Eiffel este omniprezent, fie integral, fie fragmentar, şi pus în relaţie cu o serie de alte elemente, cu întâmplări şi situaţii care provoacă hazul. Faimosul monument parizian, parte importantă a patrimoniului mondial UNESCO, este întâlnit sub formă de autobuz etajat cu roţi metalice sau de telecabină, ia aspectul unor străzi şi arteziene din oraşul Versailles, serveşte ca punct de observaţie pentru paznicii viilor, ca pasarelă, ca loc de taifas pentru cuplurile de îndrăgostiţi, structurile lui trec în structurile caselor etc. 


El este pus în relaţie cu alte monumente, precum Fortăreaţa Bastilia, Catedrala Notre Damme, cu „Coloana Infinitului” a lui Constantin Brâncuşi, cu Podul de pe Tamisa, cu dansatoarele de la cabaretul Moullin Rouge, cu ruleta franceză şi chiar cu vestimentaţia împăratului Napoleon Bonaparte. Comicul atinge coarde sensibile în uleiurile „Clipe de odihnă pe Champs Elysees”, „Cafea la înălţime”, „Micul interpret”, „Trăsura”, „French cancan”, „Inceputul”, „Criza”. Mai mult, Crihană nu uită de temele care au făcut subiectul altor cicluri, astfel că Turnul Eiffel îl întâlnim şi sub formă de gondolă înaintând pe canalele Veneţiei, prelungire a suliţei lui Don Quijote în lupta cu morile de vânt sau aminteşte de scufundarea Titanicului.



     


















Ceea ce impresionează la Florian Doru Crihană şi de această dată, alături de multiplele situaţii comice create, este acurateţea lucrărilor sale, grija cu care ştie să creeze imagini panoramice, să construiască spaţii de mare respiraţie. El este un desenator precis, un geometru desăvârşit. Specialitatea sa de inginer îl ajută să configureze imaginea Turnului Eiffel şi a faţadei edificiilor cu răbdarea unui orfevru, să detalieze cele mai mici amănunte, tocmai pentru a le pune în evidenţă frumuseţea şi valoarea stilistică. 



Din punct de vedere cromatic, el îşi menţine gama griurilor colorate, pe care o utilizează cu subtilitate şi cu care deja ne-a obişnuit şi este cunoscut în lumea umoriştilor vizuali. Materia picturală este întinsă cu pensulaţii fine, este modulată în acorduri rafinate. Atmosfera este tonifiantă şi invită la o plăcută vizionare. Expoziţia sa este încă o dovadă a seriozităţii cu care s-a dedicat artei umorului vizual şi a strădaniilor asidue de a fi inventiv, original şi de a se menţine la cota naţională şi internaţională pe care creaţia sa a atins-o.
                            
                                                      
Corneliu STOICA

0 comentarii: