Salonul naţional de grafică satirică

În timpuri de apocalipsă socială, mai putem avea plămâni şi aer proaspăt pentru un respir alegoric. O glumă neagră, ca o măslină uitată pe o farfurie a fost Salonul naţional de grafică satirică. Salon cu ştaif, aglomerând pe simezele Galeriei "Orizont"din Bucureşti, toate numele mari ale graficii satirice româneşti, de la Albert Poch, Gabriel Bratu, Gh. D. Constantinescu, Adrian Dragomirescu, Ciosu, Octavian Bour, din generaţia primă a Urzicii, la Cristian Marcu, Dan Silviu Turculeţ, Florian Doru Crihană, Mihai Boacă, Pavel Botezatu, Ştefan Popa Popa's, C. Pavel, din generaţia optezecistă a singurei reviste de umor grafic din perioada "roşie", iar lista poate continua cu Vasile Mândră-Crăiţa, Leonte Năstase, Octavian Covaci, ALEX sau Romeo Răileanu, dar această bijuterie expoziţională nu a avut impactul mediatic potrivit. Paginile de cultură ale marilor cotidiene centrale, obosite să prezinte cărţi de succes suspect sau filme cu poveşti sterpe, nu mai au suflu să redescopere o artă ce îmbină toate metamorfozele unei lumi imperfecte.
Graficianul Cristian Marcu, derivat & deviat din zona animaţiei, a reuşit să întrupeze această întânire a liniilor joviale cu moravurile vremii sub forma unui slow-movie ambiental, care acoperă doar o parte din eveniment, criza de materiale fiind principala cauză a unei acoperiri complete.