Foto-cronica Festivalului de Umor "Ion Cănăvoiu", Tg. Jiu

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Cristian Mihăilescu



ŞAI & Romeo Răileanu


Nicolae Ioniţă


Aurelian Şuţă-ŞAI


Romeo Răileanu



[credit foto: Cristian Mihăilescu]

Puiu Găzdaru: criza aburindă la Cuptor

joi, 28 octombrie 2010




Graficianul tulcean Doru Axinte, invitat special în Serbia

miercuri, 27 octombrie 2010



Graficianul tulcean Doru Axinte, a fost timp de cinci zile invitatul special al manifestărilor comemorative din oraşul Kragujevac din Serbia, oraş martir al masacrului nazist din 21 octombrie 1941, când, fascişti germani, în răzbunare, au împuşcat mai multe mii de oameni nevinovaţi, printre care erau copii, studenţi şi profesori din gimnaziul oraşului.


Graficianul tulcean, a fost prezent cu o expoziţie personală de caricatură care a cupris peste 30 de lucrări, ce au fost expuse pe simezele Galeriei Bibliotecii Naţionale din Kragujevac, în centrul oraşului, într-un spaţiu frecvent vizitat de locuitorii urbei din fosta Yugoslavie.



Vernisajul a avut loc în seara de 20 octombrie 2010, în prezenţa autorităţilor locale şi a unui numeros public interesat de acest eveniment.



Salonul, s-a înscris în seria manifestărilor anuale de comemorare a tragicelor evenimente, iar invitaţia artistului tulcean s-a datorat şi faptului că anul trecut, Doru Axinte, a primit distincţia ,,Placheta de aur,, pentru participarea la cel de al XV-lea Salon Internaţional de Caricatură cu tematică anti-războinică.



Expoziţia salonului, a devenit itinerantă, iar lucrările graficianului tulcean au fost prezente în centre culturale din Poltava-Ukraina, Ingolstadt -Germania, Biasko-Biala- Polonia, inclusiv la sediul Naţiunilor Unite din New-York.


[relatare personală Doru Axinte]

Istoria Benzii Desenate Româneşti

marți, 26 octombrie 2010


Gata! Aşteptarea va lua curând sfârşit. Este vorba de Istoria Benzii Desenate Româneşti. Cartea, rezultatul colaborarii dintre Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu, inventariază comentează şi ilustrează peste 100 de ani de bandă desenată în România(1891-2010). Împarţită în 3 capitole – Vârsta de Aur (1891-1947), Socialism şi BD(1948-1989) şi Banda Desenată Contemporană (1990-2010) - cartea are 270 de pagini care mai cuprinde şi anexe, citate, index de autori, rezumate în franceză şi engleză şi prefaţa semnată de Adrian Cioroianu.


Lansarea oficială va avea loc în cadrul Salonului European de Bandă Desenată, joi 28 octombrie, ora 19:00 la Galeria Etaj 3/4 (Teatrul Naţional Bucureşti).Tot atunci va avea loc şi vernisajul expoziţiei Istoria Benzii Desenate Româneşti în planşe originale 1935-2010. Expoziţia cuprinde peste 100 de planşe în format original de la aproape 60 de artişti.

Ca bonus editura Vellant şi modernism.ro propun un concurs unde puteţi câştiga cartea. aici.
Coperta i-a impresionat şi pe cei de la copertadecarte.ro. aici.
Mai multe detalii despre carte pe siteul editurii Vellant. aici.
Câteva pagini de răsfoit aici.

[comunicat salonbd.ro]

Alegoria discordiei

desen de Rudi Schmückle


Euforii grafi-bahice

joi, 21 octombrie 2010





Târgul Huşilor tresaltă în fiecare toamnă la impulsurile viticole risipite pe colinele din împrejur (oare 7 ca-n geografia romană?!). Se scutură monotonia oraşului, paharele şi sticlele devin instrumentişti simfonici în ochii bucuroşi ai degustătorilor, frunzele uscate ar înverzi din nou, plumbul din poezia bacoviană s-ar topi, colecţionarii de tirbuşoane primesc oferte exorbitante pentru piesele lor, circul Sidoli ar da faliment pentru ca n-ar putea concura cu buna-dispoziţie deja instalată. Totul e posibil, ca-n America vecină.


Drumurile satirei grafice converg spre acest paradis, efemer, dar cu efecte magice, înzestrând oraşul cu o nouă ediţie, a 16a, a Salonului „Damigenius”. Paharnici vor fi Cristian Topan, Dan Silviu Turculeţ, Gabriel Rusu, Constantin Pavel, Doru Axinte şi amfitrionul Cristian Marcu, punctul de întâlnire şi dat cep la desfătări vizuale este galeria PrimART, iar ziua feeriei senzitive este sâmbătă, 23 octombrie.

Dum-Dum va fi în premieră prezent la această întâmplare ludică şi va povesti curând despre euforiile grafi-bahice.


Toonpool de la virtual la real. Triptic românesc

miercuri, 20 octombrie 2010

Participare românească în selecţia internaţională a celor mai bune caricaturi

toonpool.com



Toonpool.com este cea mai mare platformă de caricaturi din lume. Acestă platformă funcţionează atât ca o modalitate optimă de prezentare online pentru artişti, dar în acelaşi timp este şi un mediu de interacţiune, funcţionând ca o adevarată comunitate.





Pentru prima dată toonpool.com depăşeşte spaţiul virtual şi organizează o expoziţie cu unele dintre cele mai bune lucrări selectate dintre cele aproximativ zece mii de contribuţii împărtăşite de utilizatorii site-ului. Astfel, au fost selectate 58 de lucrări şi reunite într-un eveniment găzduit de Centrul Cultural Municipal Buca-Izmir (Turcia). Vineri, 15 octombrie, a avut loc vernisajul expoziţiei “A Smile Goes ‘Round the World” ai carui amfitrioni au fost Ercan Tati (primarul regiunii) şi Menekse Cam (caricaturist şi organizator).



Între cei 58 de participanţi se numără şi trei artişti care reprezintă grafică românească în cadrul acestui ambiţios proiect: Constantin Ciosu, Julian Pena Pai şi Nicoleta Ionescu.


caricatură de Constantin Ciosu
caricatură de Iulian Pena-Pai

caricatură de Nicoleta Ionescu


Expoziţia este deschisă până pe 29 octombrie 2010.

[Nicoleta Ionescu]

Salonul BD Constanţa 2010

marți, 19 octombrie 2010







4th International Exhibition of Satirical Graphic "Monitorul de Suceava"

sâmbătă, 16 octombrie 2010



THE WINNERS


Prize Monitorul de Suceava
500€ + diploma + gold medal
Tchavdar Nikolov
(Bulgaria)


Mention
diploma + medal
Mihai Ignat
(Romania)


Mention
diploma + medal
Oleg Loktyev
(Russia)



Mention
diploma + medal
Yury Kosobukin
(Ukraine)



258 CARTOONISTS, 718 CARTOONS, 56 COUNTRIES

Regulamentul Salonului de Umor Suceava 2010

joi, 14 octombrie 2010


REGULAMENT - INVITAŢIE

- « SALONUL – CONCURS NAŢIONAL / INTERNAŢIONAL – DE UMOR SUCEAVA 2010 / EDIŢIA A XXI-A »


- participare: Salonul- concurs este deschis atât debutanţilor cât şi caricaturiştilor consacraţi din judeţ, ţară şi străinătate;

- secţiuni: caricatură(fără cuvinte) şi strip / bandă desenată umoristică (cu sau fară texte);

- format: A3(29,7 x42 cm), A4(21,0 x 29,7 cm.) pentru ambele secţiuni;

- tehnica: lucrări executate în alb/negru sau color;

- număr lucrări: maximum 2(două) , pentru oricare dintre cele două secţiuni;

- tema: «Frunză verde de...România»;

- termenul limită de expediere: 25 oct.2010 (data poştei) sau 30 oct. 2010 (transmisie prin e-mail, cu o rezolutie la scanare, în vederea tipăririi, de minimum 300 dpi);

- organizatori: Centrul cultural “ Bucovina ”( prin Secţiile ” Centrul pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Suceava “ şi “ Şcoala populară de arte « Ion Irimescu » Suceava”) care alocă banii pentru premiile salonului-concurs, plata membrilor juriului si ai invitaţilor speciali la vernisaj, precum şi Muzeul Bucovinei care pune la dispoziţie spaţiul expoziţional şi logistica specifică, aferentă amenajării simezelor;

- valoarea premiilor la secţiunea Caricatură: Premiul “Nicolae Claudiu”(în valoare de 1000 lei), Premiul “Alexandru Clenciu” (în valoare de 900 lei), Premiul “Sorin Postolache” (în valoare de 800 lei), Premiul “Constantin Sofronie”( în valoare de 700 lei ), Premiul “Sigmund Orban” (în valoare de 600 lei), Premiul “Romeo Calancea” (în valoare de 500 lei), Premiul “de debut”(în valoare de 300 lei);

- valoarea premiilor la secţiunea Strip / Bandă desenată: Premiul “UNU” ( în valoare de600 lei ), Premiul “DOI” ( în valoare de 500 lei ), Premiul “TREI” ( în valoare de 400 lei ), Premiul “PENTRU DEBUT“ ( în valoare de 300 lei);

- observaţie:Juriul, alcătuit din profesionişti recunoscuţi ai artei grafice umoristice, poate după caz, din considerente profesionale / estetice, să nu acorde unul sau mai multe premii, sumele urmând a fi redistribuite în limitele sumelor totale alocate premiilor! Organizatorii acordă pentru prima oară, începând cu această ediţie, Premiul “ Recunoştinţei” ( în valoare de 1000 lei), unei personalităţi marcante a culturii şi artei bucovinene. “Salonul sucevean de umor” este o secţiune concurs distinctă în cadrul Festivalului de satiră «Bucovina», care mai cuprinde Expoziţia internaţională de grafică satirică ”Monitorul de Suceava “ (ediţia a IV-a ), organizată de Muzeul Bucovinei..

–catalog: catalogul dublu (cuprinzând lucrările ediţiilor 2009 şi 2010 , selecţionate de jurii şi expuse pe simezele Salonului) va fi tipărit în trimestrul trei al anului viitor şi va fi lansat la vernisajul ediţiei a XXII-a ,la începutul lunii noiembrie 2011 Fiecare artist admis în oricare dintre aceste două expoziţii va primi gratis, prin colet poştal ,câte un exemplar de catalog;

-vernisaj: 5 noiembrie 2010, orele 12, ( galeria etaj a Muzeului Bucovinei din Suceava);

-adresa de destinaţie: lucrările originale pot fi trimise prin poştă (la adresa «Centrul judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Suceava», cod 720228, str.Universităţii nr.48, parter,- cu specificaţia « pentru Salonul de umor »-; lucrările pot fi trimise şi prin e-mail la următoarele adrese: contact@centrulculturalbucovina.ro; mihaipanzarupim@gmail.com; ( persoane de legătură: referent Corina Scîntei / tel 0230 530126, 0740630890 ( atenţie, Vodafone! ) şi cons.art. Mihai Pânzaru-PIM / 0723251600, 0744161174 ).

-Notă: - în cazul în care un desen transmis prin e-mail a obţinut unul dintre premiile prevăzute în regulament, autorul are obligaţia de a expedia pe adresa organizatorilor ( proprietarii de drept ai tuturor lucrărilor premiate )originalul respectivei lucrări, împreună cu toate datele legale de identificare, aceasta fiind condiţia imperios necesară pentru intrarea în posesia sumei alocate ca premiu;

- în scopul popularizării “Salonului sucevean de umor”, organizatorii pot itinera expoziţia în ţară şi peste hotare şi pot publica desenele în mass media, pe internet; diverse tipărituri de artă,etc.

- expedierea lucrărilor în urma primirii «regulamentului-invitaţie» este dovada consimţământului dat de concurent la toate condiţiile regulamentare impuse de organizatori prin prezentul document!

- lucrările expediate prin poştă nu vor fi returnate de către organizatori!


Director general Centrul cultural”Bucovina” - Suceava

Vasile Ursache

Şef secţie C.C.P.C.T. Suceava

Călin Brăteanu

Şef secţie Şcoala de Arte “ Ion Irimescu “ Suceava

Prof. Petre Horvat

Director general Muzeul Bucovinei - Suceava

Emil–Constantin Ursu