Centenar Saul Steinberg

În România, ţară care îi figurează în actul de naştere, numele lui Saul Steinberg este asortat cu tăcerea. O solidaritate opacă între timpanele înfundate şi privirea uzată a oficialităţilor culturale, de ieri, de azi, din crisparea timpului, îl contorsionează pe cel mai influent  grafician al secolului XX  într-un necunoscut supus semnului întrebării. Respectabila cultură românească, vivace în intrigi la scenă deschisă, comedii cu fleacuri trăite dramatic, plină de campioni ai best-sellerurilor internaţionale, şi-ar simţi pătată  cămăşuţa virginală dacă ar fi înghesuită lângă un saltimbanc care şi-a creat arta şi notorietate pe faianţă şi pungi de hârtie.

măşti din pungi de hârtie cu autoportrete

(foto: Inge Morath, 1958)

Probabil că pentru Saul Steinberg tocmai apartenenţa la o ţară fluidă în prinţipuri, unde bunul-simţ e catalogat ca un microb ce trebuie strivit, fără apartenenţă la pactul cuvântului de onoare, l-a îndemnat să fie un creionard filosof, acid, cinic, cu o ironie gracilă, subtilă,  dar direct abrazivă.

coperta volumului de memorii

(Penguin books, 2002)

Autogeography (1966)

Buzăul lângă New York

- harta afectivă a călătoriilor lui Saul Steinberg -

(© The Saul Steinberg Foundation, NY)

Născut la 15 iunie 1914 în Râmnicu-Sărat, se mută  cu familia doar după câteva luni la Bucureşti. Tatăl său era legător de carte (meserie divină !), ulterior înfiinţând un atelier de cartonaje, o lume de plină de cartoane, hârtii colorate şi lipici – elemente de înaripat imaginaţia unui copil lipsit de jucării. Într-o familie aglomerată de unchi şi mătuşi (doar mama sa avea 5 surori), doi dintre unchii săi erau pictori publicitari (Josef, unul dintre ei, a pictat logoul şi panoul stradal al celebrei firme « La vulturul de mare cu peştele în gheare »), alţii au fost anticari, ceasornicari, bijutieri, negustori de intrumente şi obiecte muzicale, altul crupier la Cazinoul din Sinaia, profesii încărcate de atmosferă fascinantă care  a instigat curiozitatea infantilă a lui Saul Steinberg,  un cumul de tumult cultural care l-a amprentat, stratificând idei, imbolduri, tentaţii,   construindu-l pentru erupţia creativă de mai târziu.

 părinţii lui Saul Steinberg, Rosa şi Moritz (1912)

Întreaga viaţă a lui Saul Steinberg a fost o fragmentare continuă, un abandon al spaţiilor, pentru ca apoi să se reinventeze în alt colţ de lume. Perioada românească se va sfărşi după absolvirea liceului şi a unui an de frecventare a cursurilor Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, când  părăseşte Romania, hellish homeland şi practic se exilează în Italia, unde va studia arhitectura la Universitatea Politehnică din Milano. 8 ani petrecuţi în Italia unde a testat controverse existenţiale, în plină convulsionare ideologică debutează în 1936 cu caricaturi într-o celebră revistă umoristică italiană – Bertoldo – apoi, din 1938 îşi mută gagurile desenate la competitoarea Settebello, şi datorită satirei necesare şarjei caricaturale îşi păstrează o atitudine neimplicată politic, dimpotrivă, desenele sale ironice, când ating tematici doctrinare,  sunt catalogate subversive. 

diploma de arhitect emisă de autorităţile italiene

(sursa: Centro di Documentazione Ebraica Contemporanea)

Italia fascistă devine o ţară ostilă şi Saul Steinberg era nevoit să găsească un alt loc pe hartă pentru a-şi continua viaţa şi cariera artistică. Datorită unchiul său patern, Harry Steinberg, emigrat încă din 1890 în Statele Unite, începe formalităţile de primire a vizei americane, şi după aproape un an de aşteptări incerte părăseşte Europa via Republica Dominicană spre clişeizatul pământ al tuturor posibilităţilor, unde, după câteva luni de sejur, va fi înrolat în serviciul secret al marinei militare americane. 

Saul Steinberg în misiune în China (1945)

(sursa: Saul Steinberg, text de Harold Rosenberg, 1978)

Misiunile din timpul războiului îl poartă înapoi în Italia, în Alger, Cairo, Calcutta, în China, îi poartă şi creioanele pe planşe ce vor constitui filele primului său album de grafică satirică All in line apărut în 1945 când nici nu se încheiase bine războiul. Va fi corespondentul The New Yorker pentru procesul de la Nürenberg, iar din 1947 începe ascendenţa carierei sale triumfale, devine ilustratorul principal al revistei The New Yorker, în cei aproape 60 de ani de colaborare a publicat 642 de desene şi a realizat 85 de coperte ale celebrei publicaţii, fiind cel mai publicat ilustrator al revistei.

coperta albumului All in line (1945)

Devenind cetăţean american (1943), un nou teritoriu, activ artistic, după experienţa traumatizantă a războiului, Saul Steinberg face vedete cutiile de carton ale copilăriei sale, realizând grafică obiectuală – cutii de carton, scaune, căzi de baie – devenind suporturi pentru linia sa grafică epurată de elemente decorative, prin această inedită artă conceptuală marchează contopirea în copilărie, de fapt o resuscitare emoţională, cu timpul devenind un plonjon artistic  de notorietate, care punctează virajul unei arte de mare amploare – grafica conceptuală – spre o nouă abordare, cu ramificaţii în grafica satirică, animaţie, grafica ilustrativă/publicitară sau banda desenată.

coperte realizate pentru revista The New Yorker

grafică obiectuală

După 1945, legăturile lui Saul Steinberg cu România au fost indirecte, artistul a menţinut legătura cu sora sa mai mare, Lica Roman, pictoriţă rezidentă la Paris (decedată în 1975), îl vizita periodic pe Eugen Ionesco la Paris, a fost căsătorit (1944-1960) cu fotografa şi pictoriţa Hedda Sterne (născută la Bucureşti şi emigrată în USA în 1941). În 1969 apare în presa comunista (Almanahul literar 1970) un fel de reportaj-adnotare a unei vizite a lui Petru Comarnescu în atelierul lui Saul Steinberg, care din păcate păstrează câteva abordări ridicole din partea criticului de artă, făcând din articol un ineficient racord cu activitatea artistului.

copertele I şi IV ale volumului de dramaturgie ionesciană

(collection folio nr. 236, Ed. Gallimard)

prima pagina a articolului semnat de Petru Comarnescu

(Almanahul literar 1970)

După 1989 a refuzat să mai viziteze România, fără cartierul copilăriei sale bucureştene  – Uranus – o întoarcere în ţară a fost definită ca inutilă. A decedat în 1999, în locuinţa sa new-yorkeză, având pe masa de lucru câteva schiţe ce cuprindeau locuri din vechiul Buucreşti, şi chiar după dispariţia sa, prezenţa lui Saul Steinberg în cultura română este pur accidentală, deşi arta sa continuă să fie publicată şi itinerată expoziţional în toate ţările care deţin barometrul unei culturi autentice. 

Saul şi sora sa, Lica (1920)