Joi, 1 septembrie 2011, de la ora 19.00, Galeria Muzeului Benzii Desenate (la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, etaj 4) se deschide pentru „Semne și Desemne“: un dialog Nichita Stănescu – Sandu Florea cuprins, după aproape trei decenii, într-o carte-obiect şi o expoziţie. Vernisajul şi lansarea vor prilejui o discuţie despre literatură şi banda desenată cu participarea autorului de scenarii BD Jean Lorin Sterian.
Încurajat de interesul arătat de Nichita Stănescu pentru inovatorul său album Carusel (1982), Sandu Florea îi propunea poetului, aflat după publicarea volumului Noduri și semne în căutarea unor formule noi, o colaborare: o carte de poezie în benzi desenate. Intitulat de Nichita Stănescu Semne și Desemne, volumul avea să rămână într-un sertar, în stadiu de proiect, după moartea poetului în 1983 și cererea de emigrare depusă de Sandu Florea în anul următor. „
Acest proiect renaşte acum (…) cu concursul curatorului Muzeului Benzii Desenate, Alexandru Ciubotariu. El m-a întrebat dacă mai am planşe originale de benzi desenate publicate înainte de Revoluţie pentru colecţia de artă BD a muzeului. Căutând prin arhiva mea personală am redescoperit litografiile cu ilustraţiile la poeziile lui Nichita. Albumul Semne şi Desemne este o carte-obiect executată manual de Ciubotariu în 80 de exemplare numerotate de autor.“ – Sandu Florea.
Sandu Florea este un artist neclasabil în nici o zonă tradiţională a artei. E poet fără să fie poet, prozator fără să fie prozator, desenator fără să fie desenator, pictor fără să fie pictor. L-am încadra totuşi în ceea ce numim în genere banda desenată, dar nici aicea nu corespunde cutumelor, pentru că bagă mister acolo unde de obicei există happy-end, imaginaţie acolo unde există lirism şi epos irezolut acolo unde nu există nimic. Cartea lui numită „Carusel“, ilustrată de el în chip de bandă desenată, e fără precedent nu numai la noi ci şi în genere. Benzi desenate pentru maturi, dar nu pentru maturi din tren sau în vacanţă, nici pentru excursionişti de pe munte şi nici pentru piloţi de cursă lungă care stau cu un ochi pe ceas şi cu altul pe câte o fotografie de iubită. Impresia generală este de insolit şi că ne aflăm în la belle époque a unei mute care, cu prilejul descoperirii sonorului, se va vădi că una-i desenat şi alta se înţelege. În fine, îl salutăm cordial pe acest novator şi vedem în el discursul unei arte noi care se înfiripă. E un nume de care se va mai vorbi şi s-ar putea să însemne în acelaşi timp felul artei lui un fel de fel mai nou al artei în genere.– Nichita Stănescu
Expoziția „Semne și desemne“, cea de-a patra organizată la Galeria MBD, poate fi vizitată până pe 16 octombrie.

[comunicat oficial Muzeul Benzii Desenate]
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu