Muzeul visurilor desenate

marți, 14 iunie 2011




Şi a venit Ziua Z. Ar fi trebuit să fie A, pentru că e un început aşteptat de câteva generaţii de pasionaţi, dar artiştii au declanşat greva dezinteresului, şi-au scuturat atelierele în roza vânturilor, lăsând colecţionarii să strângă risipitele crâmpeie de artă jovială. Scriu Z ca limită inferioară, ultima ţară europeană fără loc de pelerinaj estetic, de răsfăţat & minunat ochi de toate vârstele. Poate acest halou de la etajul 4 al MNAC va trezi sentimente de identitate artiştilor, vor urma donaţii, implicări şi fertilizări ale simezelor, iar muzeul va deveni loc de îmbinare a destăinuirilor neîntrerupte dintre autori şi privitori.
Despre Muzeul Benzii Desenate (care oferă "fotolii de orchestră" şi graficii satirice şi altor arte înrudite) puteţi citi pe site-ul salonbd.ro, în prezentarea criticului de artă Oana Tănase din B-24Fun şi, în curând, pe site-ul propriu al muzeului.

0 comentarii: