Fiecare zi trăită în România este un supliciu. Cerul nu mai are nicio culoare, iarba e în anotimpul leşinului, se disting la orizont doar pete de galben de pleşcoi, rumena rontunjoară faţă purpurie de videan, ochelarii vînjoşi ai piticului cu limba maro şi sclipirea rânjetului hienei chioare. Concomitent se mai pot zări multiple fâlfâieli oranj care fac deranj beznei atotcuprinzătoare, mormânt zincat al speranţei la o viaţă cu acces la soare.
[imagini de la un miting al pensionarilor, octombrie 2010, Ploieşti
foto credit: Iulian Pena-PAI]
foto credit: Iulian Pena-PAI]
.gif)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu