Românii, neam de guralivi romani, s-au scoborât pe traiectul genealogic, şi au readus istoria într-o dimensiune satirică, sursă sigură de succes: Mihai Ignat - Premiul I şi Doru Axinte - Menţiune de onoare.
Rescrierea codicelui de la Trento
duminică, 31 octombrie 2010
Românii, neam de guralivi romani, s-au scoborât pe traiectul genealogic, şi au readus istoria într-o dimensiune satirică, sursă sigură de succes: Mihai Ignat - Premiul I şi Doru Axinte - Menţiune de onoare.
Foto-cronica Festivalului de Umor "Ion Cănăvoiu", Tg. Jiu
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Graficianul tulcean Doru Axinte, invitat special în Serbia
miercuri, 27 octombrie 2010
Graficianul tulcean, a fost prezent cu o expoziţie personală de caricatură care a cupris peste 30 de lucrări, ce au fost expuse pe simezele Galeriei Bibliotecii Naţionale din Kragujevac, în centrul oraşului, într-un spaţiu frecvent vizitat de locuitorii urbei din fosta Yugoslavie.
Vernisajul a avut loc în seara de 20 octombrie 2010, în prezenţa autorităţilor locale şi a unui numeros public interesat de acest eveniment.
Salonul, s-a înscris în seria manifestărilor anuale de comemorare a tragicelor evenimente, iar invitaţia artistului tulcean s-a datorat şi faptului că anul trecut, Doru Axinte, a primit distincţia ,,Placheta de aur,, pentru participarea la cel de al XV-lea Salon Internaţional de Caricatură cu tematică anti-războinică.
Expoziţia salonului, a devenit itinerantă, iar lucrările graficianului tulcean au fost prezente în centre culturale din Poltava-Ukraina, Ingolstadt -Germania, Biasko-Biala- Polonia, inclusiv la sediul Naţiunilor Unite din New-York.
[relatare personală Doru Axinte]
Istoria Benzii Desenate Româneşti
marți, 26 octombrie 2010
Gata! Aşteptarea va lua curând sfârşit. Este vorba de Istoria Benzii Desenate Româneşti. Cartea, rezultatul colaborarii dintre Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu, inventariază comentează şi ilustrează peste 100 de ani de bandă desenată în România(1891-2010). Împarţită în 3 capitole – Vârsta de Aur (1891-1947), Socialism şi BD(1948-1989) şi Banda Desenată Contemporană (1990-2010) - cartea are 270 de pagini care mai cuprinde şi anexe, citate, index de autori, rezumate în franceză şi engleză şi prefaţa semnată de Adrian Cioroianu.
Ca bonus editura Vellant şi modernism.ro propun un concurs unde puteţi câştiga cartea. aici.
Coperta i-a impresionat şi pe cei de la copertadecarte.ro. aici.
Mai multe detalii despre carte pe siteul editurii Vellant. aici.
Câteva pagini de răsfoit aici.
Euforii grafi-bahice
joi, 21 octombrie 2010
Drumurile satirei grafice converg spre acest paradis, efemer, dar cu efecte magice, înzestrând oraşul cu o nouă ediţie, a 16a, a Salonului „Damigenius”. Paharnici vor fi Cristian Topan, Dan Silviu Turculeţ, Gabriel Rusu, Constantin Pavel, Doru Axinte şi amfitrionul Cristian Marcu, punctul de întâlnire şi dat cep la desfătări vizuale este galeria PrimART, iar ziua feeriei senzitive este sâmbătă, 23 octombrie.
Dum-Dum va fi în premieră prezent la această întâmplare ludică şi va povesti curând despre euforiile grafi-bahice.
Toonpool de la virtual la real. Triptic românesc
miercuri, 20 octombrie 2010
Participare românească în selecţia internaţională a celor mai bune caricaturi
Toonpool.com este cea mai mare platformă de caricaturi din lume. Acestă platformă funcţionează atât ca o modalitate optimă de prezentare online pentru artişti, dar în acelaşi timp este şi un mediu de interacţiune, funcţionând ca o adevarată comunitate.
Pentru prima dată toonpool.com depăşeşte spaţiul virtual şi organizează o expoziţie cu unele dintre cele mai bune lucrări selectate dintre cele aproximativ zece mii de contribuţii împărtăşite de utilizatorii site-ului. Astfel, au fost selectate 58 de lucrări şi reunite într-un eveniment găzduit de Centrul Cultural Municipal Buca-Izmir (Turcia). Vineri, 15 octombrie, a avut loc vernisajul expoziţiei “A Smile Goes ‘Round the World” ai carui amfitrioni au fost Ercan Tati (primarul regiunii) şi Menekse Cam (caricaturist şi organizator).
Între cei 58 de participanţi se numără şi trei artişti care reprezintă grafică românească în cadrul acestui ambiţios proiect: Constantin Ciosu, Julian Pena Pai şi Nicoleta Ionescu.
Expoziţia este deschisă până pe 29 octombrie 2010.
[Nicoleta Ionescu]
4th International Exhibition of Satirical Graphic "Monitorul de Suceava"
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Regulamentul Salonului de Umor Suceava 2010
joi, 14 octombrie 2010
REGULAMENT - INVITAŢIE
- « SALONUL – CONCURS NAŢIONAL / INTERNAŢIONAL – DE UMOR SUCEAVA 2010 / EDIŢIA A XXI-A »
- participare: Salonul- concurs este deschis atât debutanţilor cât şi caricaturiştilor consacraţi din judeţ, ţară şi străinătate;
- secţiuni: caricatură(fără cuvinte) şi strip / bandă desenată umoristică (cu sau fară texte);
- format: A3(29,7 x42 cm), A4(21,0 x 29,7 cm.) pentru ambele secţiuni;
- tehnica: lucrări executate în alb/negru sau color;
- număr lucrări: maximum 2(două) , pentru oricare dintre cele două secţiuni;
- tema: «Frunză verde de...România»;
- termenul limită de expediere: 25 oct.2010 (data poştei) sau 30 oct. 2010 (transmisie prin e-mail, cu o rezolutie la scanare, în vederea tipăririi, de minimum 300 dpi);
- organizatori: Centrul cultural “ Bucovina ”( prin Secţiile ” Centrul pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Suceava “ şi “ Şcoala populară de arte « Ion Irimescu » Suceava”) care alocă banii pentru premiile salonului-concurs, plata membrilor juriului si ai invitaţilor speciali la vernisaj, precum şi Muzeul Bucovinei care pune la dispoziţie spaţiul expoziţional şi logistica specifică, aferentă amenajării simezelor;
- valoarea premiilor la secţiunea Caricatură: Premiul “Nicolae Claudiu”(în valoare de 1000 lei), Premiul “Alexandru Clenciu” (în valoare de 900 lei), Premiul “Sorin Postolache” (în valoare de 800 lei), Premiul “Constantin Sofronie”( în valoare de 700 lei ), Premiul “Sigmund Orban” (în valoare de 600 lei), Premiul “Romeo Calancea” (în valoare de 500 lei), Premiul “de debut”(în valoare de 300 lei);
- valoarea premiilor la secţiunea Strip / Bandă desenată: Premiul “UNU” ( în valoare de600 lei ), Premiul “DOI” ( în valoare de 500 lei ), Premiul “TREI” ( în valoare de 400 lei ), Premiul “PENTRU DEBUT“ ( în valoare de 300 lei);
- observaţie:Juriul, alcătuit din profesionişti recunoscuţi ai artei grafice umoristice, poate după caz, din considerente profesionale / estetice, să nu acorde unul sau mai multe premii, sumele urmând a fi redistribuite în limitele sumelor totale alocate premiilor! Organizatorii acordă pentru prima oară, începând cu această ediţie, Premiul “ Recunoştinţei” ( în valoare de 1000 lei), unei personalităţi marcante a culturii şi artei bucovinene. “Salonul sucevean de umor” este o secţiune concurs distinctă în cadrul Festivalului de satiră «Bucovina», care mai cuprinde Expoziţia internaţională de grafică satirică ”Monitorul de Suceava “ (ediţia a IV-a ), organizată de Muzeul Bucovinei..
–catalog: catalogul dublu (cuprinzând lucrările ediţiilor 2009 şi 2010 , selecţionate de jurii şi expuse pe simezele Salonului) va fi tipărit în trimestrul trei al anului viitor şi va fi lansat la vernisajul ediţiei a XXII-a ,la începutul lunii noiembrie 2011 Fiecare artist admis în oricare dintre aceste două expoziţii va primi gratis, prin colet poştal ,câte un exemplar de catalog;
-vernisaj: 5 noiembrie 2010, orele 12, ( galeria etaj a Muzeului Bucovinei din Suceava);
-adresa de destinaţie: lucrările originale pot fi trimise prin poştă (la adresa «Centrul judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Suceava», cod 720228, str.Universităţii nr.48, parter,- cu specificaţia « pentru Salonul de umor »-; lucrările pot fi trimise şi prin e-mail la următoarele adrese: contact@centrulculturalbucovina.ro; mihaipanzarupim@gmail.com; ( persoane de legătură: referent Corina Scîntei / tel 0230 530126, 0740630890 ( atenţie, Vodafone! ) şi cons.art. Mihai Pânzaru-PIM / 0723251600, 0744161174 ).
-Notă: - în cazul în care un desen transmis prin e-mail a obţinut unul dintre premiile prevăzute în regulament, autorul are obligaţia de a expedia pe adresa organizatorilor ( proprietarii de drept ai tuturor lucrărilor premiate )originalul respectivei lucrări, împreună cu toate datele legale de identificare, aceasta fiind condiţia imperios necesară pentru intrarea în posesia sumei alocate ca premiu;
- în scopul popularizării “Salonului sucevean de umor”, organizatorii pot itinera expoziţia în ţară şi peste hotare şi pot publica desenele în mass media, pe internet; diverse tipărituri de artă,etc.
- expedierea lucrărilor în urma primirii «regulamentului-invitaţie» este dovada consimţământului dat de concurent la toate condiţiile regulamentare impuse de organizatori prin prezentul document!
- lucrările expediate prin poştă nu vor fi returnate de către organizatori!
Director general Centrul cultural”Bucovina” - Suceava
Vasile Ursache
Şef secţie C.C.P.C.T. Suceava
Călin Brăteanu
Şef secţie Şcoala de Arte “ Ion Irimescu “ Suceava
Prof. Petre Horvat
Director general Muzeul Bucovinei - Suceava
Emil–Constantin Ursu
Variante ludico-lucide
marți, 12 octombrie 2010
LuciDo nu este un caricaturist tipic, nu plonjează în satiră, ci în reflexia ei, liniile sale urmărind ideea, supra-ideea, pulsul conţinutul, nu verva conturului.
Întâlnim la LuciDo un ambient satiric, uneori facil, alteori mirabil, ne surprinde ca un meşter al oximoroanelor vizuale, îl şi văd pe cetăţeanul Lucian Dobârtă polemizând cu artistul LuciDO, explicându-şi unul altuia capriciile şi oferind privitorilor un spectacol mixt (alege fiecare opozabilele).
Slideshow: Expo Casa Cartii - Slideshow
Slideshow: Lucido-Expo Art - Slideshow
Mărul de Aur Bistriţa 2010
duminică, 10 octombrie 2010
Circul prezentului: Radu Cleţiu la St. Just le Martel
joi, 7 octombrie 2010
Cu toată opinia publică defavorabilă românilor în Franţa, Radu Cleţiu Clear a primit premiul publicului la cel mai important concurs de caricatură din hexagon.
Săptămâna trecută s-a încheiat Salonul de caricatură şi desen de presă de la St. Just le Martel din Franţa. Caricaturistul timişorean Radu Cleţiu–Clear a fost prezent pentru a cincea dată la acest eveniment care reuneşte peste 200 de desenatori din lumea întreagă. Multe expoziţii, evenimente live, au fost reunite acest an sub cupole de circ originale aduse special pentru tematica acestui an ,, circul,,. Pentru francezii organizatori circul a fost o soluţie temporară şi de compromis pentru că locul tradiţional de desfăşurare a Salonului este un mare şantier. După 29 de ediţii organizatorul salonului Gerard Vandenbroucke a reuşit să atragă fonduri locale cât şi europene pentru a construi un impozant edificiu permanent pentru acest unic loc al caricaturii şi desenului de presă.
Gerard Vanderbroucke curatorul expoziţiei este un nume binecunoscut printre caricaturişti, el este primarul localităţii şi vicepreşedintele consiliului regional Limousin, de asemenea este şi un prieten al Timişoarei recent a avut o serie de întâlniri cu omologul său şi de asemenea cu primarul nostru. Relaţiile economice sunt pe un traseu bun, dar ar dori o mai mare implicare culturală, pentru aceasta Radu Cleţiu a fost rugat să iniţieze o apropiere cu Centrul Cultural Francez în vederea organizării în viitor al unor acţiuni comune pe terenul caricaturii.
Cu toate că opinia publică franceză e intoxicată zilnic cu problemele create de populaţia nomadă căreia I s-a acordat printr-un artificiu nefericit prefixul de ROM şi confuzia creată aduce grave prejudicii oricărui cetăţean român, caricaturistul Radu Cleţiu Clear a rezistat presiunii şi a desenat portrete gratuit pentru vizitatorii standului personal şi pentru clasele de elevi venite pentru a completa fişe cu informaţii despre această artă şi creeatorii săi, pe toată perioada salonului. Pentru calitatea desenelor şi pentru că publicul a votat pentru un român.
Radu Cleţiu–Clear a fost răsplătit în ultima zi a salonului, duminica 3 octombrie, primind din partea organizatorilor cât şi a Consiliului regional Limousin şi a reprezentantului sectorului de Cultură, Marele premiu al publicului –Saint Just le Martel 2010. Acest prestigios premiu, singurul care poate fi câştigat pe perioada celor 10 zile a desfăşurării salonului este începutul unei viitoare colaborări la care caricaturistul timişorean a fost invitat, o viitoare expoziţie intinerantă prin centre de cultură şi licee, precum şi impicarea într-un proiect de Bandă desenată educativă.
(corespondenţă personală Radu Cleţiu)
Slideshow: st just - Slideshow
Foto-cronica expoziţiei de grafică, Rudi Schmückle, Galeria "Habitus", Sibiu
duminică, 3 octombrie 2010