Un autentic gaucho: Horia Crişan

miercuri, 8 septembrie 2010

Ar! Gen! Ti! Na! Suita de exclamaţii nu reprezintă o onomatopee sofisticată provenită din laringele unui şarpe, ci titlul unei cărţi de Ioan Chirilă despre "mundialul" din 1978, găzduit şi cucerit de echipa lui Kempes, Ardiles & co. A fost prima carte citită de mine în care am descoperit jubilaţia unei victorii încă din titlu. Fiesta era cuprinsă în copertă.
În Argentina actuală, între driblingurile din iarba Maracanei şi paşii de tango din tavernele Buenos Aires-ului, s-a suprapus a 15a ediţie a Salonului Mercosur Internacional Diógenes Taborda, un Salon mixt care cuprinde pe lângă caricatură şi competiţie pe segmente de artă fotografică, pictură şi ilustraţie. După premiul III (la secţiunea grafică satirică color) câştigat în 2006, caricaturistul Horia Crişan recidivează la un nivel mai înalt: Premiul I, iar strigătul energic de conchistador, împrumutat din cartea lui Ioan Chirilă, este permis.


Premiul I

(humor gráfico color)

Horia Crişan

15° Salón Mercosur Internacional Diógenes Taborda

2010

(Argentina)


0 comentarii: