Alexandru Lincu, stingere lină

joi, 12 august 2010


Alexandru Lincu (1 martie 1948 - 10 august 2010) şi-a contopit toate talentele şi s-a mutat într-o altă lume. Diplomat (fost consul al României la Madrid în perioada 1997-2001), traducător din literatura spaniolă şi latino-americană (cea mai cunoscută traducere fiind Sclava Isaura de Bernardo Guimaraes, Ed. Univers, Bucureşti, 1989), scriitor (“Dincolo de orizont” – poezii, “Taina burlacilor” – povestiri şi schiţe umoristice, romanul “Inorogul de jad”), Alexandru Lincu a fost şi caricaturist, verva sa ludică contrastând cu linia discretă a desenului.
A debutat în revista
Amfiteatru în 1966, deschizând un drum editorial ce i-a absorbit caricaturile în paginile unor publicaţii precum Urzica, Flacăra, Perpetuum Comic, România Literară, Adevărul sau în ziarul românilor din Spania, Român în lume. A participat la numeroase Saloane şi competiţii naţionale şi internaţionale, iar un ultim proiect de anvergură a fost expoziţia personală "D'ale românilor" organizată de ICR Madrid în primăvara 2008. Acum, creioanele sale au tăcut...


(lucrare apărută în almanahul Perpetuum Comic, 1982)


(lucrare participantă la ediţia a 7a Tabriz International Cartoon Contest - Solidarity)



(desen din competiţia "ŽIKIŠON" 2006)

2 comentarii:

Marius spunea...

DRAGA ALLY,
Iti scriu aceste randuri dupa ce NUMAI astazi,15.06.2011am aflat ca nu mai est printre noi.Oh,doamne nici nu-mi vine sa cred ca tu nu mai esti,ca nu ne-am vazut de peste 36 de ani,noi ce am fost la facultate,colegi de camera si de banca toti cei 5 ani.Perioada noastra de studenie a fost una dintre cele mi frumoase din viata mea,perioada pe care am trait-o langa tine scump prieten.Iti voi pastra vie amintirea ta care va ramane asa tot timpul vietii mele si dincolo de ea,cand ne vom intalni in ceruri.Voi afla cu sigurnta unde esti sa trec cu o lumanare la casa ta vesnica si cand vom maidiscuta.
DUMNEZEU,sa te aibe in grija si sa staiacolo,in RAI,locul pe care ilmeriti.ADIO<DRAG PRIETEN
MARIUS D.

Anonim spunea...

Buna ziua, dl.Marius, sunt fiica lui Alexandru Lincu, nu am avut cum sa luam legatura cu dv sa va anuntam, dar pe 30 iulie facem pomenirea de 1 an si ne-am bucura sa veniti si dv. e-mailul meu: tequirom@yahoo.es.