duminică, 21 iunie 2009
miercuri, 17 iunie 2009
duminică, 14 iunie 2009
vineri, 12 iunie 2009
Caricatura evoluează. Intâi a aparut anonimă la gazetă, când vitupera sarcastic împotriva moravurilor şi vremurilor, iar cei ce mânuiau peniţele erau împinşi în obscuritate pentru a nu fi pedepsiţi de legile umorale anti-umor. Cu timpul, gluma s-a “îngroşat” diluând scorţoşenia, autorii şarjelor au început să devină vedete, iar caricatura a sărit şi ea pârleazul, dintr-un colţ de pagină pe simeze, şi cum cerinţele expunerii erau pe măsura ochilor joviali, caricatura a devenit de Salon, înlocuindu-şi uniforma alb/negru cu o hlamidă ROGVAIV. Pentru depozitarea în memoria culturală a acestor zglobii metamorfoze s-a trecut la ordonarea lor în pagini lucioase (loc de păstrare a “buchetului” efervescenţei satirei), cu adnotări critice şi evaluări exigente - un surplus de eleganţă prin care caricatura s-a detaşat de periferia creioanelor tocite pe colţul meselor din cafenele, intrând, filtrată de acest arc editorial, în arena artelor prestigioase.
Florian Doru Crihană a făcut şi el, în timp, un salt asemănător istoriei caricaturii: de la creion la penel. Percepe viaţa colorat, cu miez de basm, se exprimă la fel. Ludicul său aparţine caricaturii, dar execuţia este asimilată picturii. Desenele sale cutreieră muzeele, dar ramele nu sunt un mijloc de locomoţie pentru a satisface toţi ochii dispersaţi în roza vânturilor, de aceea existenţa unui “spaţiu” paginat, antologat, tipografiat şi editat cu gândul pentru a face VIZUALUL accesibil va bucura simţurile unui public ce combate inerţia spiritului.
Acest album* de pictură satirică, intitulat (cati)felin “Idile satirice”, marcat de vitalitatea recunoscută a lui Florian Doru Crihană, face parte dintr-un periplu cultural ce va cuprinde lansarea în Luxemburg, la Muzeul Caricaturii Vianden, ca prefaţare a unei expoziţii personale, apoi, într-un ritm siamez, expoziţie-album, vor colora harta Europei: Germania la librăria din Oerlinghausen, Belgia la teatrul din Boechout, Austria - Muzeul Caricaturii din Krems, apoi în Serbia, la Zemun, galeria Siroka Staza.
*Satirische Idyllen / Satirical idylls
edited by Dieter Burkamp / authors Dieter Burkamp and Gisela Burkamp
size approx. 195 × 255 mm, approx. 96 pages with approx. 84 coloured illustrations, hardcover, bound
miercuri, 10 iunie 2009
marți, 9 iunie 2009
Mi-aş dori ca INSOMAR sau alt institut de aproximări electorale inutile, plictisit de această pârdalnică activitate, să treacă la un recensământ al memoriei culturale a românilor, urmând discuţii televizate despre preferinţele livreşti ale turiştilor duminicali, care după un periplu electoral, se reapucă să cetească “Din psihologia poporului român” de Dumitru Drăghicescu, spărgând simultan seminţe, preferabil de bostan. De neocolit sunt şi procentul de români ce prefera artele vizuale, de la zugravii de subţire la stencil-işti, colindători în judeţele vecine să vază zidurile primăriilor drapate estetic cu simbolurile zoomorfe specifice ambiţiilor drumeţilor: câinii şi covrigii adiacenţi.
Morala: trăim în hiperrealism şi nu ne dam seama sau poate nu ne cunoaştem istoria să comparam ce-am fost şi unde am ajuns.
Deşi în România caricatura are încă puls, cu zâmbetul nelivid prezent în paginile marilor cotidiene naţionale şi a câtorva risipite prin provincie, puţini meşteşugari ai râsului sunt cunoscuţi precum precupeţii de imagine publică absorbiţi zi de zi de tuburile catodice.
Acum 100 de ani nu erau televiziuni, dar marşăluiau zilnic prin vieţilor românilor ziare şi reviste înzestrate cu atitudini diferite, după interese, ca şi în prezent. Existau alegeri, catindaţi şi electori. Bani, flegme şi vocalize. Mize şi remize. Dar exista şi un distins purtator de monoclu, cu musteţi negre şi mers de cocoş pe care contemporanii săi l-au supranumit GĂINĂ.
N. S. Petrescu-Găină a fost caricaturistul acelor timpuri ce-a turnat acid peste zorzoanele clasei politice, nimic mai prejoase celei actuale. Sloganul “Prin noi înşine” ne pare cunoscut, dar nu a fost inventat de inepta clasă politică din secolul XXI, ci de fraţii Brătianu, care din punct de vedere al unui muzeograf de la muzeul “Antipa” ar purta denumirea de proto-moguli. Un ministru de finanţe plutea ca duhul lui Aladdin peste “Caşcavalul naţional al Romaniei” (ceva nou?!), într-o altă caricatură doi liberali (D. A. Sturdza şi V. Morţun, pentru connaisseuri) îşi disputau panglica tricoloră , iar bugetul ţării se metamorfoza într-un ou gigant în jurul căruia jubilau guvernanţii (iarăşi o imagine deja-vu/deja-connu şi pentru cei neispitiţi de travaliul răsfoirii paginilor din trecutul Românicii).
Hulit de autorităţi, dar cunoscut de toţi. Celebru, dar fără bani, îşi plătea datoriile în caricaturi. Era “GĂINA” cu umOrUL de aur. Asista la sedinţele parlamentului, apoi creiona măştile politicienilor prin cafenelele celebre ale vremii – Kubler, Capşa, Fialkowski sau Otetelişanu, mereu înconjurat de artiştii şi scriitorii vremii, prefaţând schimbarea ambienţei de taifas politic de peste un secol, când azi politica se frăgezeşte în birturile cu ştaif levantin.
Poate nu aş fi expus în sistem now & then aceste mordibe asemănări ce decojesc mândria multor români de-a respira aerul ţării natale, dacă n-ar fi existat monografia “Caricaturistul N. S. Petrescu-Găină” scrisă cu entuziasm autentic, neprăfuit, de criticul şi istoricul de artă Paul Rezeanu (Ed. Alma, Craiova, 2008), în antiteză cu hei(mi se)rupismul unei caste dominatoare prin nesimţire, unde sunt reproduse multe din faptele de vitejie ale peniţei unei GĂINI născute pentru a combate gogoşile cocoşilor din orice timpuri.
N. S. PETRESCU-GĂINĂ (1871-1931)
luni, 8 iunie 2009
Încă nu s-a descoperit dacă umorul se transmite epidemic, dar Timişoara satirică din stirpea lui Neboişa Rosici, Ştefan Popa Popa’s, Horia Santău sau Nicolae Lengher va păstra mereu o euforie a peniţelor “înfoiate”, semn al neliniştii provocatoare de cutremure în colţul buzelor.
Geo Gruia este elev în clasa a IXa al Liceului de Artă din Timişoara, complice al picturii în ulei, înrourat de succesul unei prime expoziţii personale, dar impulsionat de maestrul Nicolae Lengher a devenit şi un cirac în ale caricaturii.
Dum-Dum îi doreşte o carieră colorată de reuşite, mai ales în turnirul contra moravurilor, timpurilor şi inerţiei lucrurilor.
luni, 1 iunie 2009
.gif)
