Zi de Zi: Iulian Pena-Pai ("Telegraful de Prahova")

miercuri, 2 septembrie 2009



Iulian Pena-Pai a debutat în 1973 la Urzica şi de atunci nu şi-a mai dezlipit peniţa de porii hârtiei ziarelor şi revistelor, furnizând alchimii satirice într-o lume a cotidianului efemer. Desenator de forţă, cu impulsuri concurenţiale, Pena-Pai a acumulat un palmares internaţional substanţial, iar cele peste 4.ooo de caricaturi publicate definesc o densitate ludică prin care Iulian Pena-Pai şi-a impus stilul umoral. "Cuget Liber", "Viaţa Prahovei", "Jurnalul de Prahova", "Monitorul de Prahova" sunt câteva din ziarele prahovene ce au prealuat semnătura lui Pena-Pai, iar din 1999 caricatura sa este prezentă zilnic în spaţiul jurnalistic prahovean. Din 2007 este caricaturist-editorialist la cotidianul "Telegraful de Prahova", cărui rubrică "Satiră şi umor de-un singur autor" a aniversat a 100 prezenţă pe data de 28 august.


Dum Dum: Cum e zi de zi la ziar?
Iulian Pena-Pai: Nu ştiu, nu merg la ziar decât o dată pe săptămână pentru (semi)pagina de autor, de vineri. Desenele pentru rubrica"Satira Zilei" le trimit prin e-mail.

Dum Dum: Ce se întâmplă într-o zi fără inspiraţie?
Iulian Pena-Pai: Nu-s caricaturist de duminică: mintea mi-e formată să producă zilnic. Din 1999 am doar grijă să urmăresc ştirile şi restul vine de la sine când ai o minte fertilă şi o "mână" uşoară.

Dum Dum: Cum vi se pare o zi fără caricatură?
Iulian Pena-Pai: Mi-aş dori chiar mai multe zile fără, dar de când mi-a trecut moftul premiilor internaţionale-care vin numai când vrea Domnu'-trebuie să câştig câte unul lunar, din presă. Că e sigur.


2 comentarii:

Oana-Roxana spunea...

Intr-adevar, opera dumneavoastra este extraordinara, chiar speciala as putea spune.

geomateo spunea...

stimez caricaturistii care fac o caricatura zilnic (nu este deloc usor!), iar cand este vorba de Pai, am si multe alte motive sa spun: "Toata stima, Maestre!"