Clasici români (XXIII)

duminică, 28 iunie 2009


[antologie realizată de Julian Pena-Pai]



Eugen Taru
(1913-1991)

coperta catalog Expoziţia retrospectivă "Eugen Taru"
sala Dalles 1983

Pisek 2009: Doru Axinte sub cupola clepsidrei

miercuri, 24 iunie 2009



A 7a ediţie a Bienalei de Caricatură din Pisek, Cehia, având tema "Teatru", a cuprins în palmaresul acestui eveniment şi pe caricaturistul Doru Axinte - locul 4, retribuit cu un săculeţ cu nisip în tradiţia simbolistică a icon-ului festivalului: o clepsidră al cărui nisip prefigurează un podium, semn că ierarhiile sunt efemere.




Zi de zi: Cristian Marcu ("Jurnalul Naţional")

luni, 22 iunie 2009




Caricaturile lui Cristian Marcu se ivesc precum un spasm alegoric. Siluete torsionate, înmagazinate cu virtuţi de templieri ai ordinului Cavalerilor Satyricon, pregătite să lupte contra (u)morilor de vânt sau capriciilor pământene, îmbibă hârtia cu o marcă uşor recognoscibilă.
Cristian Marcu şi-a făcut ucenicia în studioul Animafilm alături de Gopo, Nell Cobar sau Zaharia Buzea, apoi a lăsat pelicula pentru hârtia revistelor şi ziarelor surprinzând tarele zilei. Este grafician şi caricaturist editorialist la "Jurnalul Naţional" şi colaborator al revistei "Formula As". Initiator şi director artistic al Salonului de Grafică Satirică "Damigenius" Huşi, ajuns la ediţia a 14a. A primit numeroase premii naţionale şi internaţionale, lucrările sale făcând parte din diverse muzee şi colecţii private din ţară şi străinatate. Membru UAP şi UCIN, co-fondator al Asociaţiei Culturale "Punct".


Dum Dum: Cum e zi de zi la ziar?
Cristian Marcu: După un timp îndelungat trebuie să te lupţi cu rutina, ca să poţi menţine un standard de creativitate acceptabil .

Dum Dum: Ce se întâmplă într-o zi fără inspiraţie?
Cristian Marcu: Am un mecanism mental de căutare a ideilor destul de performant, dar dacă se întamp, apelez la propria "bancă de idei".

Dum Dum: Cum vi se pare o zi fără caricatură?
Cristian Marcu: Asta este aproape o abstracţiune. Dacă ar fi posibilă cred că mi s-ar părea foarte odihnitoare.

FotoMemoria caricaturii româneşti (II)

duminică, 21 iunie 2009

Salonul Naţional de Caricatură
Costineşti
1992




Turculeţ jr., Dan Silviu Turculeţ, Pavel jr., Constantin Pavel, George Licurici, dna Licurici, Mihai Pânzaru PIM, Valeriu Curtu, Florian Doru Crihană

contribuţie foto: Florian Doru Crihană

Jury Members of "Humor ... at Gura Humorului"

joi, 18 iunie 2009




Buletin Informativ - iunie 2009

miercuri, 17 iunie 2009


Sumarul Buletinul Informativ – Colecţia Crihană, numărul 5/65, iunie 2009:

- Valeriu Curtu premiat la Vianden

- Dan Perjovschi participant la expoziţia colectivă "Maşina de schimbat nume" - Galeria "Miroslav Kraljevic" din Zagreb

- Expoziţie Mihai Pânzaru-PIM la "Cuptorul cu lemne", vernisaj 18 iunie

- Zemun 2009, reîntoarcerea la maeştri

- "Oţelarii" caricaturizaţi de Viorel Baciu

- "111 incursiuni în Cotidianul românesc" - Teodor Baconsky & Devis Grebu

- Octavian Bour la un nou album

- Caricaturişti români premiaţi la concursurile internaţionale

- "Colac peste pupăză" , revistă de satiră şi umor apărută la Vişeu de Sus, Maramureş


PIM la "Cuptor"

luni, 15 iunie 2009

FotoMemoria caricaturii româneşti (I)

duminică, 14 iunie 2009

Salonul de grafică umoristică OMNIUM
Galaţi
ediţia a 4-a, 1988



rândul de sus (stg > dr): Mihai Boacă, Victor Chiriloaie-Chiril, Pavel Botezatu, Tică Remi, Florian Doru Crihană, Dan Silviu Turculeţ, Cristian Marcu, Octavian Bour, Radu Popovici, Mihai Barbu
rândul de jos (stg > dr): Constantin Pavel, Ion Barbu, Ticu Ciobotaru


contribuţie foto: Florian Doru Crihană

Vizual, pagină cu pagină

vineri, 12 iunie 2009


Caricatura evoluează. Intâi a aparut anonimă la gazetă, când vitupera sarcastic împotriva moravurilor şi vremurilor, iar cei ce mânuiau peniţele erau împinşi în obscuritate pentru a nu fi pedepsiţi de legile umorale anti-umor. Cu timpul, gluma s-a “îngroşat” diluând scorţoşenia, autorii şarjelor au început să devină vedete, iar caricatura a sărit şi ea pârleazul, dintr-un colţ de pagină pe simeze, şi cum cerinţele expunerii erau pe măsura ochilor joviali, caricatura a devenit de Salon, înlocuindu-şi uniforma alb/negru cu o hlamidă ROGVAIV. Pentru depozitarea în memoria culturală a acestor zglobii metamorfoze s-a trecut la ordonarea lor în pagini lucioase (loc de păstrare a “buchetului” efervescenţei satirei), cu adnotări critice şi evaluări exigente - un surplus de eleganţă prin care caricatura s-a detaşat de periferia creioanelor tocite pe colţul meselor din cafenele, intrând, filtrată de acest arc editorial, în arena artelor prestigioase.

Florian Doru Crihană a făcut şi el, în timp, un salt asemănător istoriei caricaturii: de la creion la penel. Percepe viaţa colorat, cu miez de basm, se exprimă la fel. Ludicul său aparţine caricaturii, dar execuţia este asimilată picturii. Desenele sale cutreieră muzeele, dar ramele nu sunt un mijloc de locomoţie pentru a satisface toţi ochii dispersaţi în roza vânturilor, de aceea existenţa unui “spaţiu” paginat, antologat, tipografiat şi editat cu gândul pentru a face VIZUALUL accesibil va bucura simţurile unui public ce combate inerţia spiritului.

Acest album* de pictură satirică, intitulat (cati)felin “Idile satirice”, marcat de vitalitatea recunoscută a lui Florian Doru Crihană, face parte dintr-un periplu cultural ce va cuprinde lansarea în Luxemburg, la Muzeul Caricaturii Vianden, ca prefaţare a unei expoziţii personale, apoi, într-un ritm siamez, expoziţie-album, vor colora harta Europei: Germania la librăria din Oerlinghausen, Belgia la teatrul din Boechout, Austria - Muzeul Caricaturii din Krems, apoi în Serbia, la Zemun, galeria Siroka Staza.


*Satirische Idyllen / Satirical idylls

edited by Dieter Burkamp / authors Dieter Burkamp and Gisela Burkamp

size approx. 195 × 255 mm, approx. 96 pages with approx. 84 coloured illustrations, hardcover, bound

German / English
ISBN 978-3-86678-317-1

Crihană, kapetan la Zemun 2009

miercuri, 10 iunie 2009

Florian Doru Crihană
Premiul al II-lea
Zemun 2009




În 1995, Branko Najhold a pus bazele Salonului Internaţional de Caricatură Zemun, pentru promovarea autorilor din localitate. În cîţiva ani, datorită unei concepţii solide despre acest tip de manifestare, Salonul Internaţional Zemun a devenit unul dintre cele mai cunoscute saloane de caricatură din lume. Salonul este însoţit de fiecare dată de un catalog color, cu reproduceri ale tuturor lucrărilor din expoziţie şi chiar scurte date biografice ale artiştilor. În juriul concursului, au fost întotdeauna cooptate personalităţi din lumea caricaturii, reprezentanţi ai unor muzee sau alte instituţii de cultură. În paralel cu concursul, editura Trag, instituţia organizatoare a salonului a editat revista de informaţii din caricatură Kart. Revista a găzduit în paginile sale articole de istoria caricaturii din Serbia.
În anul 2005, Salonul Internaţional de Caricatură Zemun a prezentat la Urziceni expoziţia de caricatură “Serbia-Muntenegru” iar in 2006, expoziţia “Serbia – Muntenegru - România. În ultimii ani, salonul a devenit o manifestare selectivă destinată maeştrilor. Nume mari ale caricaturii mondiale expun astfel la galeria de pe malul Dunării, “Stara Kapetania”.






GĂINĂrii veritabile pentru micii găinari

marți, 9 iunie 2009


Mi-aş dori ca INSOMAR sau alt institut de aproximări electorale inutile, plictisit de această pârdalnică activitate, să treacă la un recensământ al memoriei culturale a românilor, urmând discuţii televizate despre preferinţele livreşti ale turiştilor duminicali, care după un periplu electoral, se reapucă să cetească “Din psihologia poporului român” de Dumitru Drăghicescu, spărgând simultan seminţe, preferabil de bostan. De neocolit sunt şi procentul de români ce prefera artele vizuale, de la zugravii de subţire la stencil-işti, colindători în judeţele vecine să vază zidurile primăriilor drapate estetic cu simbolurile zoomorfe specifice ambiţiilor drumeţilor: câinii şi covrigii adiacenţi.

Morala: trăim în hiperrealism şi nu ne dam seama sau poate nu ne cunoaştem istoria să comparam ce-am fost şi unde am ajuns.



Deşi în România caricatura are încă puls, cu zâmbetul nelivid prezent în paginile marilor cotidiene naţionale şi a câtorva risipite prin provincie, puţini meşteşugari ai râsului sunt cunoscuţi precum precupeţii de imagine publică absorbiţi zi de zi de tuburile catodice.

Acum 100 de ani nu erau televiziuni, dar marşăluiau zilnic prin vieţilor românilor ziare şi reviste înzestrate cu atitudini diferite, după interese, ca şi în prezent. Existau alegeri, catindaţi şi electori. Bani, flegme şi vocalize. Mize şi remize. Dar exista şi un distins purtator de monoclu, cu musteţi negre şi mers de cocoş pe care contemporanii săi l-au supranumit GĂINĂ.



N. S. Petrescu-Găină a fost caricaturistul acelor timpuri ce-a turnat acid peste zorzoanele clasei politice, nimic mai prejoase celei actuale. Sloganul “Prin noi înşine” ne pare cunoscut, dar nu a fost inventat de inepta clasă politică din secolul XXI, ci de fraţii Brătianu, care din punct de vedere al unui muzeograf de la muzeul “Antipa” ar purta denumirea de proto-moguli. Un ministru de finanţe plutea ca duhul lui Aladdin peste “Caşcavalul naţional al Romaniei” (ceva nou?!), într-o altă caricatură doi liberali (D. A. Sturdza şi V. Morţun, pentru connaisseuri) îşi disputau panglica tricoloră , iar bugetul ţării se metamorfoza într-un ou gigant în jurul căruia jubilau guvernanţii (iarăşi o imagine deja-vu/deja-connu şi pentru cei neispitiţi de travaliul răsfoirii paginilor din trecutul Românicii).




Hulit de autorităţi, dar cunoscut de toţi. Celebru, dar fără bani, îşi plătea datoriile în caricaturi. Era “GĂINA” cu umOrUL de aur. Asista la sedinţele parlamentului, apoi creiona măştile politicienilor prin cafenelele celebre ale vremii – Kubler, Capşa, Fialkowski sau Otetelişanu, mereu înconjurat de artiştii şi scriitorii vremii, prefaţând schimbarea ambienţei de taifas politic de peste un secol, când azi politica se frăgezeşte în birturile cu ştaif levantin.



Poate nu aş fi expus în sistem now & then aceste mordibe asemănări ce decojesc mândria multor români de-a respira aerul ţării natale, dacă n-ar fi existat monografia “Caricaturistul N. S. Petrescu-Găină” scrisă cu entuziasm autentic, neprăfuit, de criticul şi istoricul de artă Paul Rezeanu (Ed. Alma, Craiova, 2008), în antiteză cu hei(mi se)rupismul unei caste dominatoare prin nesimţire, unde sunt reproduse multe din faptele de vitejie ale peniţei unei GĂINI născute pentru a combate gogoşile cocoşilor din orice timpuri.


N. S. PETRESCU-GĂINĂ (1871-1931)



Atac la debut: Geo Gruia

luni, 8 iunie 2009

Încă nu s-a descoperit dacă umorul se transmite epidemic, dar Timişoara satirică din stirpea lui Neboişa Rosici, Ştefan Popa Popa’s, Horia Santău sau Nicolae Lengher va păstra mereu o euforie a peniţelor “înfoiate”, semn al neliniştii provocatoare de cutremure în colţul buzelor.

Geo Gruia este elev în clasa a IXa al Liceului de Artă din Timişoara, complice al picturii în ulei, înrourat de succesul unei prime expoziţii personale, dar impulsionat de maestrul Nicolae Lengher a devenit şi un cirac în ale caricaturii.





Dum-Dum îi doreşte o carieră colorată de reuşite, mai ales în turnirul contra moravurilor, timpurilor şi inerţiei lucrurilor.


Clasici români (XXII)

luni, 1 iunie 2009

[antologie realizată de Julian Pena-Pai]





Eugen Taru
(1913-1991)

revista Urzica 1979