Zi de zi: Cristian Marcu ("Jurnalul Naţional")

luni, 22 iunie 2009




Caricaturile lui Cristian Marcu se ivesc precum un spasm alegoric. Siluete torsionate, înmagazinate cu virtuţi de templieri ai ordinului Cavalerilor Satyricon, pregătite să lupte contra (u)morilor de vânt sau capriciilor pământene, îmbibă hârtia cu o marcă uşor recognoscibilă.
Cristian Marcu şi-a făcut ucenicia în studioul Animafilm alături de Gopo, Nell Cobar sau Zaharia Buzea, apoi a lăsat pelicula pentru hârtia revistelor şi ziarelor surprinzând tarele zilei. Este grafician şi caricaturist editorialist la "Jurnalul Naţional" şi colaborator al revistei "Formula As". Initiator şi director artistic al Salonului de Grafică Satirică "Damigenius" Huşi, ajuns la ediţia a 14a. A primit numeroase premii naţionale şi internaţionale, lucrările sale făcând parte din diverse muzee şi colecţii private din ţară şi străinatate. Membru UAP şi UCIN, co-fondator al Asociaţiei Culturale "Punct".


Dum Dum: Cum e zi de zi la ziar?
Cristian Marcu: După un timp îndelungat trebuie să te lupţi cu rutina, ca să poţi menţine un standard de creativitate acceptabil .

Dum Dum: Ce se întâmplă într-o zi fără inspiraţie?
Cristian Marcu: Am un mecanism mental de căutare a ideilor destul de performant, dar dacă se întamp, apelez la propria "bancă de idei".

Dum Dum: Cum vi se pare o zi fără caricatură?
Cristian Marcu: Asta este aproape o abstracţiune. Dacă ar fi posibilă cred că mi s-ar părea foarte odihnitoare.

0 comentarii: