Mi-aş dori ca INSOMAR sau alt institut de aproximări electorale inutile, plictisit de această pârdalnică activitate, să treacă la un recensământ al memoriei culturale a românilor, urmând discuţii televizate despre preferinţele livreşti ale turiştilor duminicali, care după un periplu electoral, se reapucă să cetească “Din psihologia poporului român” de Dumitru Drăghicescu, spărgând simultan seminţe, preferabil de bostan. De neocolit sunt şi procentul de români ce prefera artele vizuale, de la zugravii de subţire la stencil-işti, colindători în judeţele vecine să vază zidurile primăriilor drapate estetic cu simbolurile zoomorfe specifice ambiţiilor drumeţilor: câinii şi covrigii adiacenţi.
Morala: trăim în hiperrealism şi nu ne dam seama sau poate nu ne cunoaştem istoria să comparam ce-am fost şi unde am ajuns.
Deşi în România caricatura are încă puls, cu zâmbetul nelivid prezent în paginile marilor cotidiene naţionale şi a câtorva risipite prin provincie, puţini meşteşugari ai râsului sunt cunoscuţi precum precupeţii de imagine publică absorbiţi zi de zi de tuburile catodice.
Acum 100 de ani nu erau televiziuni, dar marşăluiau zilnic prin vieţilor românilor ziare şi reviste înzestrate cu atitudini diferite, după interese, ca şi în prezent. Existau alegeri, catindaţi şi electori. Bani, flegme şi vocalize. Mize şi remize. Dar exista şi un distins purtator de monoclu, cu musteţi negre şi mers de cocoş pe care contemporanii săi l-au supranumit GĂINĂ.
N. S. Petrescu-Găină a fost caricaturistul acelor timpuri ce-a turnat acid peste zorzoanele clasei politice, nimic mai prejoase celei actuale. Sloganul “Prin noi înşine” ne pare cunoscut, dar nu a fost inventat de inepta clasă politică din secolul XXI, ci de fraţii Brătianu, care din punct de vedere al unui muzeograf de la muzeul “Antipa” ar purta denumirea de proto-moguli. Un ministru de finanţe plutea ca duhul lui Aladdin peste “Caşcavalul naţional al Romaniei” (ceva nou?!), într-o altă caricatură doi liberali (D. A. Sturdza şi V. Morţun, pentru connaisseuri) îşi disputau panglica tricoloră , iar bugetul ţării se metamorfoza într-un ou gigant în jurul căruia jubilau guvernanţii (iarăşi o imagine deja-vu/deja-connu şi pentru cei neispitiţi de travaliul răsfoirii paginilor din trecutul Românicii).
Hulit de autorităţi, dar cunoscut de toţi. Celebru, dar fără bani, îşi plătea datoriile în caricaturi. Era “GĂINA” cu umOrUL de aur. Asista la sedinţele parlamentului, apoi creiona măştile politicienilor prin cafenelele celebre ale vremii – Kubler, Capşa, Fialkowski sau Otetelişanu, mereu înconjurat de artiştii şi scriitorii vremii, prefaţând schimbarea ambienţei de taifas politic de peste un secol, când azi politica se frăgezeşte în birturile cu ştaif levantin.
Poate nu aş fi expus în sistem now & then aceste mordibe asemănări ce decojesc mândria multor români de-a respira aerul ţării natale, dacă n-ar fi existat monografia “Caricaturistul N. S. Petrescu-Găină” scrisă cu entuziasm autentic, neprăfuit, de criticul şi istoricul de artă Paul Rezeanu (Ed. Alma, Craiova, 2008), în antiteză cu hei(mi se)rupismul unei caste dominatoare prin nesimţire, unde sunt reproduse multe din faptele de vitejie ale peniţei unei GĂINI născute pentru a combate gogoşile cocoşilor din orice timpuri.
N. S. PETRESCU-GĂINĂ (1871-1931)
.gif)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu