Maria Dunavăţu – În lumea lui Caragiale

    Creaţia marelui scriitor I. L. Caragiale a inspirat de-a lungul timpului pe foarte mulţi artişti plastici din ţara noastră, fie ei pictori, graficieni sau caricaturişti. Cu mijloacele care le au la dispoziţie, aceştia au căutat să găsească echivalenţe plastice pentru personajele şi situaţiile întâlnite în opera dramatică, schiţele şi nuvelele sale. Majoritatea dintre ei au urmărit să exploreze în special latura comică a schiţelor şi comediilor dramaturgului, extinzând astfel satira şi umorul şi prin intermediul imaginilor vizuale. Acest aspect l-a avut în vedere şi pictoriţa gălăţeană Maria Dunavăţu, care în „Anul Caragiale” a ţinut să cinstească memoria scriitorului printr-o expoziţie de desene deschisă în foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Motto-ul sub care artista şi-a reunit cele 90 de lucrări pe simeze are următorul conţinut: „Caragiale a creat «caţavenicii», «miticii» şi «moftangiii», eu doar i-am vizualizat”. Întreprindere deloc uşoară, care necesită cunoaşterea în profunzime a operei scriitorului, imaginaţie, stăpânirea tehnicii desenului, umor, ironie.

       

Maria Dunavăţu nu şi-a mai organizat o expoziţie personală din 1996, de aceea găsim oportună readucerea în atenţia publicului a unor coordonate biografice ale artistei. S-a născut la 5 septembrie 1949, în comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa. A absolvit Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Constanţa (1968), Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Desen (1971) şi Institutul de Arte Plastice „Ncolae Grigorescu”, Bucureşti, Facultatea de Muzeologie-profesori de desen (1983). În 1971 s-a stabilit la Galaţi şi alături de activitatea la catedră s-a dedică picturii şi graficii, cultivând deopotrivă peisajul, natura statică, compoziţia, portretul. A trimis lucrări la expoziţii organizate pe plan naţional la Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Târgovişte. Din 1971 a participat la unele expoziţii colective ale Filialei Galaţi a U.A.P. A fost, de asemenea, prezentă în expoziţiile deschise de către profesorii de desen din municipiul Galaţi la Casa Corpului Didactic. A activat ca profesoară de desen la Şcoala Gimnazială Nr. 11 „Mihail Sadoveanu” şi la Şcoala Gimnazială Nr. 28 „Mihai Eminescu”. O perioadă de câţiva ani a îndeplinit şi funcţia de inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Şi-a deschis trei expoziţii personale: 1983, Casa Corpului Didactic, Galaţi; 1989, 1996, Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, Galaţi. A publicat lucrări de grafică în revistele „Porto Franco” (care i-a acordat şi un premiu), „Pax Aura Mundi”, „Şansa ta”, „Axis Libri” etc. A realizat ilustraţia la volumul „Pecetea fiinţei” de Stan M. Andrei (Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2005). Are lucrări în colecţii particulare din România, Germania, Franţa, Bulgaria, Israel, S.U.A. Numele său figurează în monumentalele albume de artă ale lui Valentin Ciucă, „Un secol de arte frumoase în Moldova” (vol. II) şi „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010”.

       

Cele 90 de lucrări expuse în foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” reprezintă personaje din lumea literaturii lui I. L. Caragiale, realizate cu markere speciale. Artista se opreşte doar la chipul acestora, creând o galerie de expresii umane în stare să exprime diferite tipologii şi caractere, figuri care stârnesc hazul sau intrigă, tipuri care evocă vremuri trecute, din păcate cu reverberaţii şi în prezentul nebulos al României de azi. Avem în vedere în special fauna politicienilor, guvernanţilor şi îmbogăţiţilor peste noapte, care nu diferă cu nimic  de cea din timpul lui Caragiale, ba dimpotrivă, pare mult mai coruptă şi însetată de averi dobândite cât mai rapid. Ceea ce reţine în desenele Mariei Dunavăţu este stilul concis în care ea realizează aceste portrete. Cu mijloace grafice puţine, ea conturează chipul personajelor sintetic, al unora doar din câteva linii. Deşi toate lucrările au aceleaşi dimensiuni (30 x 21 cm), formele imaginilor nu cad în banal, sunt variate, linia desenului este puternică, viguroasă. Uneori ea este secondată de linii subţiri, de accente şi umbre care diversifică mijloacele de expresie. Predomină curbele, care au un traseu continuu, sau sunt întrerupte. Uneori îşi fac simţită prezenţa şi organizări cu ecouri cubiste. Artista nu menţionează personajele caragialiene care i-au servit ca punct de pornire în plăsmuirile sale, dar sugestivitatea lor face să le găsim similitudini în literatura marelui dramaturg şi chiar în lumea în care ne mişcăm.

      

Dacă în alte ocazii am avut prilejul să-i admirăm Mariei Dunavăţu lucrări de grafică inspirate din poezia lui Eminescu şi Bacovia, în care elanurile lirice ale artistei creau o atmosferă intimistă, cu miresme romantice sau simboliste, iată că în această expoziţie, cu personaje create pornind de la lectura scrierilor lui Caragiale, ea ni se relevă într-o ipostază mai rece, satirică, umoristică, preocupată de figura umană şi de lumea lăuntrică diversă pe care poate s-o exprime înfăţişarea unui chip. Aşadar, o expoziţie personală interesantă, organizată după 16 ani de la cea anterioară din 1996 (găzduită de Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”), un cald omagiu adus marelui scriitor român la comemorarea a 100 de ani de la trecerea sa în eternitate.

                                                                                 Corneliu Stoica

Eugen Holban şi Florian Crihană - Sub semnul simfoniei griurilor

      Asocierea într-o expoziţie a plasticienilor gălăţeni Eugen Holban şi Florian Doru Crihană poate fi considerată hazardată la prima vedere, date fiind felul picturii practicate de cei doi şi problematica abordată de fiecare. Şi totuşi, vizitându-le expoziţia găzduită în aceste zile de Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, constatăm că ceea ce-i uneşte este preferinţa ambilor pentru simfonia de griuri colorate, astfel că lucrările se susţin printr-un dialog de o deplină coerenţă.

      

Eugen Holban, cunoscut şi pentru cercetările sale din domeniul etnografiei şi artei populare din Moldova de Sud, materializate deocamdată în publicarea unui splendid album şi a numeroase articole apărute în presa culturală gălăţeană şi în revistele de specialitate din ţară, a revenit cu o expoziţie personală după foarte mulţi ani, demonstrând prin lucrările prezentate pe simeze că aceste cercetări nu au rămas fără ecou în creaţia sa. Tehnica în care sunt realizate cele 20 de lucrări este cea a pastelului, o tehnică pretenţioasă şi puţin practicată în zilele noastre. Eugen Holban a pătruns adânc motivele întâlnite în arta populară, le-a asimilat, le-a înţeles semnificaţia şi a reuşit să le abstractizeze în compoziţii în care doar discreţia culorii şi unele titluri sugerează izvoarele din care acestea îşi trag sevele. 

Totul este pictat în cheia abstracţionismului liric, în acorduri de un rafinament la care a ajuns în urma unui exerciţiu îndelungat în tehnica pastelului. Fie că se intitulează „Nelinişte”, „Zbor întrerupt”, „Lebăda”, „Solstiţiu”, „Melancolie” sau „Noaptea lupului”, „Sântoader”, „Somnoroase păsărele”, „Mărul discordiei”, „Pasăre Măiastră”, Un basm se înfiripă”, compoziţiile sale atrag, emoţionează, îndeamnă la îndepărtarea vălului misterului şi la descoperirea mesajului încorporat de artist în materia sensibilă a culorii. Sugestiile şi trimiterile sale la arta populară, la motivele întâlnite pe scoarţele moldoveneşti, pe ştergare sau pe vestimentaţia portului popular de la Dunărea de Jos sunt foarte discrete, făcute cu subtilitate. Euhen Holban plăsmuieşte imagini care să-i pună în valoare individualitatea stilistică, transpuse pe suportul de hârtie sau de carton cu mijloace sintetice, sensibile, de mare fineţe, bazate pe simbol şi metaforă plastică. Poetica sa este a unui liric de substanţă, care pune pe primul plan reflexivitatea, înălţarea spre zonele rarefiate ale spiritului. Compoziţiile rezultate au coerenţă, sunt echilibrate, construite cu impecabilă ştiinţă, declanşează în sufletul privitorilor o claviatură de sentimente care-i tonifică şi le trezeşte interesul pentru cunoaşterea culturii acestui popor.

       Grupate sub genericul „Bere de Bruges”, cele 15 lucrări ale lui Florian Doru Crihană continuă ciclul expus cu câtva timp în urmă, tot la galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, intitulat „Broderii de Bruges”, cu care artistul urmează să deschidă o expoziţie personală în Belgia. Berea, fiind alături de dantelă, un alt produs de faimă al acestei ţări (surse on-line arată că se cunosc aproximativ 500 de specialităţi de bere), Crihană creează cu vervă umoristică situaţii comice pline de haz, care-l apropie pe iubitorul de artă şi-l deconectează, îi înlătură tensiunile şi neliniştile acumulate zilnic, producându-i o stare de relaxare şi satisfacţie. Butoiul cu bere, halba, personaje masculine şi feminine surprinse în varii ipostaze satirice populează tablourile sale, întâlnindu-le chiar şi în locuri de neimaginat. Fantezia artistului nu cunoaşte limite. 

  
Berea se revarsă din abundenţă în valuri pe terasa unui restaurant („Spumă la terasă”), canalele care traversează Bruges-ul devin „Canale cu bere”, halba este element de arhitectură al unor grandioase turnuri („Turnul”), un camion încărcat cu butoaie este pe punctul de a se răsturna de la înălţimea unui pod, în timp ce berea se amestecă cu apa canalului („Camionul”). Butoiul ia forma ugerului unei vaci („Mulsul vacii”), este gata să zboare aidoma unui balon (Zborul”) sau este multiplicat într-o ipostază ce seamănă cu înfăţişarea unei locomotive („Locomotiva”). Femeile dantelărese sunt transportate într-un vehicul alături de butoaie („Dantelăresele”), doi transportatori ai unui butoi, obosiţi de efort, se odihnesc sub un felinar stradal („Felinarul”), printr-un mare pahar răsturnat înaintează câteva bărci. Însăşi poarta oraşului Burges are ca semne emblematice elemente ce-i invită pe turişti la un pelerinaj stropit cu lichidul auriu, spumos şi răcoritor. Este în obişnuinţa lui Florian Doru Crihană ca multe situaţii comice să le proiecteze pe fundalul sau în proximitatea unor edificii cu o arhitectură impunătoare, fapt care sporeşte interesul privitorilor şi le dă prilejul să admire măiestria artistului în construirea unor peisaje ample, în crearea unei atmosfere de mare efect stenic. Gama de griuri colorate folosită este subordonată unui desen clar, precis, intrat de mult în practica acestui mare meşter al penelului umoristic.

        Apreciem prezenţa împreună a celor doi plasticieni gălăţeni pe simezele aceleiaşi galerii, două personalităţi distincte, cu universuri artistice diferite, dar cu aceeaşi aplecare spre lucrul făcut cu seriozitate, menit să emoţioneze, să înalţe spiritual şi să rămână.

                                                                                    Corneliu STOICA

Florian Doru Crihană: „Turnul Eiffel”

                

       După expoziţii în exclusivitate tematice („Nuduri”, „Veneţia”, „Titanic”, „Broderii de Burges”, „Lumea copilăriei”), noul obiectiv asupra căruia şi-a direcţionat Florian Doru Crihană săgeţile umorului său inteligent, îl constituie Turnul Eiffel. Este destul de curajos ca pe seama unui monument celebru al artei arhitectonice universale, simbolul cel mai cunoscut al Franţei pe Mapamond, obiectiv turistic dorit de orice locuitor al Terrei, să creezi umor, să provoci râsul, să aduci zâmbetul pe buze. Probabil că la aşa ceva nu s-au gândit nici inginerul şi arhitectul Alexandre Gustave Eiffel, nici proiectanţii acestuia Emile Nouguier, Maurice Koechlun şi Stephen Sauvestre, nici inginerul român Gheorghe Pănculescu atunci când la Vălenii de Munte i-a furnizat lui Eiffel informaţii în legătură cu tehnologia inventată de el pentru construcţiile metalice şi nici chiar producătorii de la Hunedoara ai oţelului folosit la subansamblurile confecţionate. Şi totuşi, Florian Doru Crihană, şi el inginer naval de profesie, dar şi redutabil pictor, cu mijloacele umorului vizual ştie să creeze numeroase situaţii hazlii, întreţinând buna dispoziţie a privitorului şi stimulându-i fantezia şi pofta de râs. Toate acestea fără a minimaliza grandoarea acestui monument istoric din metal şi fără a arunca asupra sa vreo umbră care să-i ştirbească valoarea şi prestigiul ca operă artistică.

       În cele 40 de tablouri în ulei pe carton, care populează în aceste zile simezele Galeriilor de Artă „Nicolae Mantu” din Galaţi (vernisaj, 16 iukie), Turnul Eiffel este omniprezent, fie integral, fie fragmentar, şi pus în relaţie cu o serie de alte elemente, cu întâmplări şi situaţii care provoacă hazul. Faimosul monument parizian, parte importantă a patrimoniului mondial UNESCO, este întâlnit sub formă de autobuz etajat cu roţi metalice sau de telecabină, ia aspectul unor străzi şi arteziene din oraşul Versailles, serveşte ca punct de observaţie pentru paznicii viilor, ca pasarelă, ca loc de taifas pentru cuplurile de îndrăgostiţi, structurile lui trec în structurile caselor etc. 

El este pus în relaţie cu alte monumente, precum Fortăreaţa Bastilia, Catedrala Notre Damme, cu „Coloana Infinitului” a lui Constantin Brâncuşi, cu Podul de pe Tamisa, cu dansatoarele de la cabaretul Moullin Rouge, cu ruleta franceză şi chiar cu vestimentaţia împăratului Napoleon Bonaparte. Comicul atinge coarde sensibile în uleiurile „Clipe de odihnă pe Champs Elysees”, „Cafea la înălţime”, „Micul interpret”, „Trăsura”, „French cancan”, „Inceputul”, „Criza”. Mai mult, Crihană nu uită de temele care au făcut subiectul altor cicluri, astfel că Turnul Eiffel îl întâlnim şi sub formă de gondolă înaintând pe canalele Veneţiei, prelungire a suliţei lui Don Quijote în lupta cu morile de vânt sau aminteşte de scufundarea Titanicului.

     

Ceea ce impresionează la Florian Doru Crihană şi de această dată, alături de multiplele situaţii comice create, este acurateţea lucrărilor sale, grija cu care ştie să creeze imagini panoramice, să construiască spaţii de mare respiraţie. El este un desenator precis, un geometru desăvârşit. Specialitatea sa de inginer îl ajută să configureze imaginea Turnului Eiffel şi a faţadei edificiilor cu răbdarea unui orfevru, să detalieze cele mai mici amănunte, tocmai pentru a le pune în evidenţă frumuseţea şi valoarea stilistică. 

Din punct de vedere cromatic, el îşi menţine gama griurilor colorate, pe care o utilizează cu subtilitate şi cu care deja ne-a obişnuit şi este cunoscut în lumea umoriştilor vizuali. Materia picturală este întinsă cu pensulaţii fine, este modulată în acorduri rafinate. Atmosfera este tonifiantă şi invită la o plăcută vizionare. Expoziţia sa este încă o dovadă a seriozităţii cu care s-a dedicat artei umorului vizual şi a strădaniilor asidue de a fi inventiv, original şi de a se menţine la cota naţională şi internaţională pe care creaţia sa a atins-o.

                            
                                                      

Corneliu STOICA