23 decembrie 1930, Babadag - 2 martie 2013, Bucureşti
Născut pe 23 decembrie 1930 la Babadag, Albert Poch, împreună cu familia, a
suferit o deportare în 1941. Într-o ironie maladivă a vieţii, peste exact 70 de ani
suferă o nouă deportare, la îndemnul urmaşilor (sau mai bine spus în numele
aceluiaşi ministru criminal de război care semnase actul deportărilor evreilor)
este evacuat din propria-i casă pe care o deţinea legal, doar că, diabolică
coincidenţă, blocul fusese construit de acelaşi individ odios care trimisese la
moarte mii de inocenţi.
Între două aceste momente de cumpănă, viaţa lui Albert Poch s-a petrecut pe muchia suplă-tăioasă a ironiei, a fost arc şi săgeată simultan pentru un tonus mai bun
al ridicolului vieţii.
Student al lui Jules Perahim, este impulsionat de acesta să publice
caricatura la "Urzica", debutând în 1951 şi ne mai lipsind din paginile revistei
până la mazilirea sa din 1984. În prima perioada desenele au fost conformiste,
în terna linie propagandistică, dar în siajul timpului Albert Poch şi-a
înaripat peniţele şi creioanele devenind un maestru radical al replicilor. N-a
fost un rebel al artei, un avântat care să scoată sabia, din contră, a fost un
om al măsurii, al precauţiei, dar a fost omul-care-a-deschis-fereastra
pentru caricatura românească : a iniţiat Salonul Umoriştilor în 1968, tot
în aceea perioadă a stabilit prima punte între caricatura românească şi
Saloanele internaţionale tematice, a promovat înfiinţarea Saloanelor de
caricatură din ţară, a debutat numeroşi caricaturişti ce-au devenit nume de
marcă în grafica satirică românească şi internaţională. Toate acestea au avut
forma unor plămâni prin care generaţii întregi de graficieni au respirat
fantezii cu mai mult sau mai puţin tumult ironic.
După 1990 s-a implicat activ în editarea unor reviste satirice, a realizat
în 2002 cea mai mare expoziţie de caricatură post-decembristă, lucra coperte
pentru Editura Hasefer, avea planuri pentru o pinacotecă a graficii satirice
româneşti, se încăpăţana să râdă în faţa bolii cardiace şi a necazurilor
existenţiale ce-l erodau.
Acest final de drum, nu este sfârşitul unei vieţi, ci dispariţia întreaga a
unei epoci, ultimul creionard din casta caricaturiştilor de gală – Matty, Nell
Cobar, Cik Damadian – Albert Poch a închis uşa după el, « Urzica »
s-a ofilit complet şi gândul mă duce spre o veche butadă : cei bătrâni pleacă prea repede, cei tineri
întârzie să vină....
[panou foto de Teodora Creţu]
3 comentarii:
Mare placere sa-l revad pe Poch dupa atîtia ani! Imaginea pe care o pastram despre el e cea de acum 50-55, cind ca copil, venind sa-mi vad tatal il intilneam pe coridoarele Urzicii. Aceiasi bujori in obraji. I se pot cumva transmite salutari din partea Irinei Baltes? Merci.
din păcate domnul Poch a murit acum două săptămâni. dacă aveţi poveşti sau orice informaţii care pot contribui la o istorie a Urzicii, a caricaturii româneşti în general sau despre d-nul Poch sau oricare alt caricaturist, în mod particular, îmi puteţi scrie pe adresa: caricaturi.dumdum@yahoo.com
Am avut sansa sa vorbesc cu el o data. I-am simtit sufletul cald si vesel...
Trimiteți un comentariu