Esenţa şi absenţa: Albert Poch (1930-2013)

23 decembrie 1930, Babadag - 2 martie 2013, Bucureşti

Născut pe 23 decembrie 1930 la Babadag, Albert Poch, împreună cu familia, a suferit o deportare în 1941. Într-o ironie maladivă a vieţii, peste exact 70 de ani suferă o nouă deportare, la îndemnul urmaşilor (sau mai bine spus în numele aceluiaşi ministru criminal de război care semnase actul deportărilor evreilor) este evacuat din propria-i casă pe care o deţinea legal, doar că, diabolică coincidenţă, blocul fusese construit de acelaşi individ odios care trimisese la moarte mii de inocenţi.

Între două aceste momente de cumpănă, viaţa lui Albert Poch s-a petrecut pe muchia suplă-tăioasă a ironiei, a fost arc şi săgeată simultan pentru un tonus mai bun al ridicolului vieţii.

Student al lui Jules Perahim, este impulsionat de acesta să publice caricatura la "Urzica", debutând în 1951 şi ne mai lipsind din paginile revistei până la mazilirea sa din 1984. În prima perioada desenele au fost conformiste, în terna linie propagandistică, dar în siajul timpului Albert Poch şi-a înaripat peniţele şi creioanele devenind un maestru radical al replicilor. N-a fost un rebel al artei, un avântat care să scoată sabia, din contră, a fost un om al măsurii, al precauţiei, dar a fost omul-care-a-deschis-fereastra pentru caricatura românească : a iniţiat Salonul Umoriştilor în 1968, tot în aceea perioadă a stabilit prima punte între caricatura românească şi Saloanele internaţionale tematice, a promovat înfiinţarea Saloanelor de caricatură din ţară, a debutat numeroşi caricaturişti ce-au devenit nume de marcă în grafica satirică românească şi internaţională. Toate acestea au avut forma unor plămâni prin care generaţii întregi de graficieni au respirat fantezii cu mai mult sau mai puţin tumult ironic.

După 1990 s-a implicat activ în editarea unor reviste satirice, a realizat în 2002 cea mai mare expoziţie de caricatură post-decembristă, lucra coperte pentru Editura Hasefer, avea planuri pentru o pinacotecă a graficii satirice româneşti, se încăpăţana să râdă în faţa bolii cardiace şi a necazurilor existenţiale ce-l erodau.

Acest final de drum, nu este sfârşitul unei vieţi, ci dispariţia întreaga a unei epoci, ultimul creionard din casta caricaturiştilor de gală – Matty, Nell Cobar, Cik Damadian – Albert Poch a închis uşa după el, « Urzica » s-a ofilit complet şi gândul mă duce spre o veche butadă : cei bătrâni pleacă prea repede, cei tineri întârzie să vină....

[panou foto de Teodora Creţu]