Crihană la Muzeul “Karikatur & Cartoon” din Basel

duminică, 7 septembrie 2008





Muzeul a fost fondat în 1979 în Basel (Elveţia), capitala cantonului cu acelaşi nume. Are ca obiect de activitate grafica satirică, portretul umoristic şi banda desenată. Deţine în colecţie peste 3000 de lucrări semnate de 700 de artişti din sec. 20 şi 21. Muzeul este situat într-o clădire istorică realizată în stil gotic şi reamenajată în 2005. În anii ‘80 reprezentanţi ai muzeului au achiziţionat lucrări din toată lumea, inclusiv din estul Europei, chiar şi România. Astfel, o serie de caricaturşti români se pot mândri că au lucrări în această instituţie de prestigiu. Anul trecut, au fost prezentate într-o expoziţie istorică, printre altele, lucrări de Nell Cobar şi Albert Poch. Muzeul îşi canalizează activităţile aproape exclusiv pe caricatura occidentală, mai apropoape de gustul publicului elveţian. În ultimile decenii caricaturiştii din estul Europei au lipsit din manifestările muzeului din cauza umorului specific acestei zone geografice. În manifestările muzeului predomină expoziţiile marilor autori făuritori de istorie în domeniu. Astfel au fost în 2007 evenimentele dedicate marilor caricaturişti Tomi Ungerer, Bosc şi Hugo Pratt. În strînsă colaborare cu Muzeul din Basel, s-a dezvoltat Trienala de caricatură de la Langnau.


Florian Doru Crihană are cîţiva ani de reuşite în Germania şi Elveţia concretizate în expoziţii personale, participări în expoziţii colective şi premii la diferite concursuri. El a fost invitat la ultimile trei ediţii ale trienelei de la Langnau (Elveţia). Acum expune la Basel patru lucrări pe tema propusă de organizatori, şi anume “Basmul într-o nouă viziune”. Crihană şi-a dedicat studiul cunoscutelor basme “Alba ca zăpada”, “Gulliver în ţara piticilor” şi “Pinocchio”.

Participă la expoziţie: Renate Alf, Harm Bengen, Ralf Böhme, Martin Claus, Florian Doru Crihană, Peter Gaymann, Barbara Henniger, Petra Kaster, Erik Liebermann, Heinz Ortner, Klaus Puth, Matthias Schwoerer, Jan Tomaschoff, Tomi Ungerer si Peter Zimmer.

Acestea sînt nume cunoscute în caricatura de presă occidentală şi ilustraţia de carte, întîlniţi în ziare ca New York Times, Die Welt, Allgemeine Zeitung, Suddeutsche Zeitung, Wiener Journal, Wiener Zeitung sau pe genericul unor filme de scurt-metraj de desene animate la posturi TV precum SWF, NDR,WDR, ZDF. Tomi Ungerer are deja un muzeu care îi poartă numele în oraşul său natal – Strasbourg (Franţa).

În septembrie expoziţia îşi încheie prezentarea de şase luni.

0 comentarii: