La Izmir (Turcia), la Muzeul Caricaturii aflat în centrul
istoric, s-a deschis în această vară Salonul Internaţional de Umor având ca
temă chiar oraşul Izmir!
O temă turistică, evident, având în vedere că Izmirul (al
treilea oraş ca mărime din Turcia) şi-a depus deja candidatura pentru
desemnarea sa drept Capitală Culturală Europeană în anul 2020, iar expoziţia
face parte dintr-o campanie de promovare a valenţelor sale culturale şi
istorice.
Juriul, prezidat
de cunoscutul artist turc Eray Ozbek, a ales dintre sutele de desene trimise
din toată lumea pe cele care au reuşit „să prind`“ ceva din spiritul oraşului
de la Marea Egee.
Festivitatea de
premiere, desfăşurată între două reprize de proteste violente, a adus pe simeze
multe nume grele ale graficii satirice din 25 de ţări, pe podium urcând Serghei
Tunin (Rusia) – Premiul I, Alfredo Sabat (Argentina) – Premiul II şi Aşkin
Ayrancioglu (Turcia) – Premiul III.
Din fericire, flăcările
revoltei populare n-au ajuns şi lângă simezele de la Muzeul Caricaturii, până
la urmă umorul fiind stăpân pe situaţie!
Şeşekür (mulţumesc),
Izmir!
Aurel Ştefan
ALEXANDRESCU
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu