Jocurile artelor vizuale implică şi strategii de inteferenţă. O umbră, un decor, personaje versatile pot fi şi elemente teatrale, şi pledoarii oculare într-o expoziţie.
Festivalul de Teatru Profesionist “Liviu Rebreanu” desfăşurat la limita toamnei preschimbate în iarnă (noiembrie-decembrie), la Bistriţa, a oferit publicului şi o alonjă expoziţională sub titlul “Metafore vizuale – coOOperativARTA” – mixtură ludică & lucidă a artistului bistriţean Lucian Dobârtă-LuciD.
Lumea teatrului degajată din spasmele LuciD(e) are consistenţa unui survol ireal tangent realului, tehnica foto-colajului contribuind valid la acest trompe l’oeil. Sunt contorsionate simboluri histrionice ce susţin eternal scena, debusolând iniţial privirea, apoi, ca un impuls convingător, întreaga imagine devine o limpede amăgire deconspirată.
Lucian Dobârtă îşi diluează tensiunea satirică, abandonând upercutul specific caricaturii, dar nu renunţă la arta surprinderii prin sensuri şi contra-sensuri, totul într-un mecanism vivace care nu lasă indiferent privitorul.
[mai multe ipostaze expoziţionale aici]
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu