Recentul palmares de la Brăila a virat într-un puseu al disputelor despre o zonă vulnerabilă a caricaturii: similaritatea ideii satirice. Există mai multe căi convergente către o suprapunere de idei: unele în manieră involuntară, iar asocierea în acest caz este sursă de colocvii, altele cu adevărat calchiate, indiscutabile, care cer apropierea "ghilotinei".
Despre acest aspect invocat mai sus, caricaturistul Constantin Pavel a trimis un drept la replică, nu pentru a se justifica, ci pentru a expune un punct de vedere informativ despre cum fermentează acidul similarităţii în breasla artiştilor:
Consider că fenomenul similarităţii în caricatură poate fi observat ca a fi interesant. Peter Nieuwendijk, preşedinte FECO, a analizat şi el fenomenul şi, la vremea cu pricina, găsise vreo 50 de caricaturi similare pe tema "Giocondei". Să presupunem că 10 autori erau plagiatori, dar 40 căzuseră pe aceeaşi idee în urma coincidenţei de a cădea pe un raţionament comun în găsirea aceluiaşi concept.
În catalogul de caricatură de la câteva ediţii de la Stuttgart organizatorii găseau că ar fi amuzant să publice desene similare trimise în acelaşi an, de către 4-5 autori diferiţi, şi lucrul acesta pe vreo 10 pagini.
Doi autori care au trimis aceeaşi idee, si compoziţional lucrate absolut la fel, într-un catalog din Coreea, au primit amândoi acelaşi premiu împărţit ex-aequo. Din câte ştiu, aparatul de radio a fost inventat în acelaşi timp de doi oameni de pe meridiane diferite (parcă Marconi şi încă unul).
În lume sunt mii de caricaturişti care, de o groază de ani, au făcut milioane de caricaturi. Practic, ar trebui să nu mai facem caricatură pentru că s-a gândit şi s-a făcut totul.
.gif)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu