"Netalentatul" domn Steinberg

România ar fi salvată dacă artele şi-ar fi păstrat funcţia terapeutică. Am avea puls, roşu în obraji, sângele albastru şi un curios galben naţional. Cine rătăceşte prin Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) – un hibrid între vacuum şi vacarm - conştientizează de ce galbenul icteric este de fapt culoarea unui viciu al acomodării cu microbii semidoctismului.

Institutul Cultural Român (ICR) prin directorul ei, prea măria sa ineptul HîRî Patapievici - absorbit de prepararea căcărezelor politruce – are disponibilitate doar pentru (non)arta de plastic, flască şi schizoidă, fără amprentă valorică.

În tot acest timp, România culturală (cea autentică) se consumă în afara spaţiului infectat sau la distanţă de privirile meschine ale “vârfurilor” puhave, în underground.

coperta revistei The New Yorker

desenată de Saul Steinberg

Saul Steinberg. Despre el, Le Courbusier spunea că «desenează ca un rege», iar Friederich Dürrenmatt îl considera mai important decât Picasso. Pentru unii, acest nume nu reprezintă nimic. Deşi român, nu a fost asimilat românismului grotesc. La moartea lui, în 1999, pe masa sa de lucru din New York se afla o hartă a Bucureştilor şi, alături, un desen neterminat, inspirat de amintirea cartierului copilăriei şi adolescenţei, cu străzi şi scuaruri, piaţete şi încrucişări de drumuri, unde băiatul de odinioară şi-a petrecut prima tinereţe, mai înainte de a pleca spre alte zări: întâi Italia; apoi, pe calea exilului, Lumea Nouă. (apud Andrei Brezianu – Scrisoare din Washington # Idei în dialog, Nr. 6 (33) / iunie 2007). Prima retrospectiva postumă, „Illuminations“, s-a consumat la Washington, în spatiul celebrului Museum of American Art, si a prilejuit lui Andrei Brezianu să “confecţioneze” acest articol din care am citat. Dar în România, grafica lui Saul Steinberg nu a vibrat la nivel oficial şi, implicit, vizibil pe un palier mai amplu.

Muzeul ‘Tomi Ungerer’ din Strasbourg aplică o nouă reconstituire a graficii lui Saul Steinberg. În patria unui Bosc, Plantu, Chaval, Sempé, Cabu, Siné sau Ungerer (de ce nu?!), sinuozităţile liniare ale lui Saul Steinberg au patruns mai dificil, dar, conform teoriei valorilor ce nu pot fi periferice, timpul mistuie omisiunile. Expoziţia actuală*, a strâns, sub numele L’écriture visuelle / Visual writing, peste 150 de lucrări şi documente, provenite din colecţii publice sau private, suplimentar rulând câteva filme dedicate artistului, regizate chiar de nepoata sa, Daniela Roman, iar ca un corolar expoziţional, dovadă a unui act cultural de elită, a fost tipărit un substanţial catalog ce cuprinde comentarii critice şi reproduceri din lucrările artistului. Un regal!

PS: bugetul culturii române pentru 2010 este de 0,12 % din PIB. surprinzător?!

* Expoziţia « Saul Steinberg. L’écriture visuelle », 27 noiembrie 2009 - 28 februarie 2010, Musée Tomi Ungerer – Centre international de l’Illustration, Strasbourg, France.