Tehnologie de înaltă fiabilitate ironică

joi, 12 iunie 2014

Pentru Zagreb, amprentat  de celebra şcoala de animaţie Zagreb Film şi un interesant festival internaţional de animaţie, dominate de anvergura istorică a regizorului şi caricaturistului Dušan Vukotić (Premiul Oscar pentru animaţie 1961),  existenţa unui salon de caricatură are valoarea unei refren cântat de public în tandem cu artistul.

Doru Axinte 
First Prize
theme: invention throughout history
The 19 International Exhibition Cartoon Zagreb 2014
(Croatia)

Ajuns la a 19-a ediţie, Concursul internaţional de la Zagreb a propus o temă inedită, prea puţin utilizată în noianul de subiecte competiţionale : « invenţii de-a lungul istoriei ». Derulată istoric, tehnologia a reprezentat mereu indicele evolutiv al omenirii, fiind de facto scara ascendentă care a purtat vertical visurile, voinţa şi victoriile fiecărei generaţii în parte, ridicând capul din umbra semnelor de întrebare.

Revenind la competiţia tehnologică supusă rigorilor satirei, au participat 284 de artişti din 51 de ţări propunând juriului 536 de invenţii remodelate care au devenit prelungiri ale naturii umane. Şi chiar dacă nu românii au inventat caricatura, doi urmaşi ai fatalistei Mioriţe au trădat drama genetic-naţională convertindu-se dezinvolt la umorul combativ prin care s-au impus pe primele două locuri ale clasamentului : Doru Axinte – Premiul I, marcând, printr-o suită de nuanţe telurice, un triumf al laviului, conflictul dintre caii putere cu şi fără saşiu,  iar C. Pavel, într-o manieră mai realistă, contorsionează un vis, răpind aceeastă bucurie psihanalizei, obţinând locul al II-lea.

La Doru Axinte se distinge, pe lângă latura naturală a ironiei, şi o voluptate cromatică, făcând din caricatură să nu mai fie doar o preerie plină de cactuşi zeflemitori şi capcane imprevizibile, ci un decor exuberant care propune şi o poveste, şi o desfătare estetică.



C. Pavel
Second Prize
theme: invention throughout history
The 19 International Exhibition Cartoon Zagreb 2014
(Croatia)


0 comentarii: