Saint-Just-Le-Martel, capitala umorului

sâmbătă, 19 octombrie 2013


De 32 de ani, la fiecare început de toamnă, Saint-Just-le-Martel, o comună de 2 600 de locuitori aflată la 12 km de Limoges (Franţa) devine timp de zece zile Capitala Mondială a umorului şi a caricaturii de presă!
Capul de afiş al Salonului din acest an l-au constituit, bineînţeles, desenele editoriale politice, desenele despre criza economică şi criza din Orientul Apropiat (Egipt, Tunisia, Libia) şi câteva mari retrospective de epocă: „Jean Jaurès vu par la caricature“, „Henri Rochefort et Caricatures d’Europe“, apoi „La colombe de la paix“ [şi Nicolas Vial cu un ciclu impresionant de ilustraţii la articolele din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului!]

Pe simezele de la Centrul Interna]ional – unic în Europa! – au fost expuse peste 2 000(!!) de desene de presă publicate în acest an în ziarele şi revistele de pe tot globul.
De asemenea au fost invitaţi cu expoziţii personale câţiva caricaturişti-editorialişti ai momentului: Mougey, Gab, Hours, Plantu, Mofrey, Wolinski (Franţa), Marlene Pohle (Germania), Alex (România), Turcios (Columbia), Daryl Cagle şi – vedeta salonului– Steve Sack (S.U.A.), câştigătorul premiului Pulitzer din acest an.
 Daryl Cagle şi marele său premiu

 Gerard Vandenbroucke & ALEX


 ALEX şi Steve Sacks

A fost un adevărat tur de forţă pentru caricaturiştii invitaţi de a vedea toate expoziţiile salonului, de a participa la conferinţe şi talk-show-uri şi – mai ales – de a desena pe orice le cădea în mână, de la feţele de masă, şerveţele, albume, vederi, caiete şcolare, la farfurii şi vase din porţelan de Limoges!
Ca de obicei, în ultima zi, primarul şi totodată Preşedintele Salonului, Gerard Vandenbroucke, a anunţat  premiile din acest an, tradiţionalul „Grand Prix de l’Humor Vache“ fiind câştigat de caricaturistul-editorialist Daryl Cagle (S.U.A.) care a pus mâna (la propriu) pe o vacă de Limousin, un trofeu şi un cec.
Merçi, Saint-Just-Le-Martel et au revoir!

 ALEX şi Iulia

 mini-expoziţia ALEX

 ALEX & Christian Indus

Robert Rousso şi ALEX

Aurel Ştefan ALEXANDRESCU


0 comentarii: