Foto-cronica expoziţiei "ALEX - 35 ani de caricatură de presă", Cuptorul cu lemne, iunie 2011

luni, 20 iunie 2011

Încă n-au sosit zilele originale ale lunii cuptor, dar la Cuptorul cu lemne, pe 11 iunie, amiaza a fost încinsă precum un conclav al celor mai aprinşi cărbuni: Aurel Ştefan Alexandrescu alias ALEX şi-a aniversat 35 de ani de caricatură de presă, toţi petrecuţi la vedere în paginile publicaţiilor Flacăra. Gheorghe Turda a făcut să vibreze ramele expoziţiei cu o baladă fastuoasă, actriţa Narcisa Tcaciuc s-a zbenguit într-un ludic vodevil, un pasabil critic de artă a vorbit pentru sine, curatorul Radu Julian a produs şi prima diplomă emisă de Clubul Caricaturiştilor, scriitorul George Arion şi jurnalistul Al. Păsărin, colegi de flacără editorială, au punctat aprecieri caragialiene, Albert Poch era aproape să ţină un discurs tăcut, dar a virat spre fireasca verbalizare, croşetând noi spasme ludice pentru posibile ulterioare expoziţii, au fost prezenţi şi colegii de breaslă ai autorului: Mihai Stănescu, Cristian Marcu, Puiu Găzdaru, Iulian Pena-Pai, Marin Creţu-CREM, iar prezenţa grafi-parizianului Tudor Banuş a produs euforia substituirii Senei cu Dâmboviţa. Toate acestea l-au înfrăţit pe ALEX cu umorul grafic, definitiv.



0 comentarii: