De bine...

duminică, 28 noiembrie 2010

caricatură de Cătălin Zaharia


Odinioară, când toate drumurile duceau la Roma, imperatorii romani îşi domoleau înfometaţii cu “panem et circum”. Acum, când toate drumurile mioritice duc într-o grotă, şi fiecare ceas bate miezul nopţii anunţând bezna extinsă ca o eczemă, marinelu’ vesel-ebrios / crocodil-lăcrimos, oferă cu pioşenie, hăhăhă, doar partea de circ decupată din primul slogan electoral al omenirii. Cu gesturi curbe şi idei vide, reforma lu’ Basescu s-a oprit doar la transformarea bunului-simţ în utopie, iar impostura a fost drapată, cu amplu zaiafet, în cel mai curat izvor termal de spălat boalele realităţii. Ce vedem cu toţii în alb & negru, tribul portocaliu vede în roz, ceea ce rastoarnă logica retinei şi a spectrului rogvaiv (rugăm comitetul Premiului Nobel să se sesizeze).
Cu toate aceste aspecte distrofice, românul nu pune mâna pe şiş, ci pe glumă – o creştină tehnică de autoapărare. Priviţi OMAGIUL* adus MARELULUI CÂRMACI al naufragiului românesc, şi să ne gândim cu speranţa, şlefuită unsuros de tinichigii cu doctorat şi servită la rece de chelneri, că atâta timp cât aeroporturile sunt încă funcţionale suntem la un minim salt temporal de civilizaţie.



*Proiect iniţiat de caricaturistul Nicolae Ioniţă

0 comentarii: