Timişoara, evadarea din troacă

miercuri, 1 septembrie 2010

Timişoara - oraşul florilor, oraşul parcurilor, oraşul grădinilor, mica Viena sau orice supranume ar mai exista - şi-a propus o salubrizare a mentalităţilor care acaparează blazonul local (şi expandat naţional). Caricaturistul Radu Cleţiu, direct implicat, ca un berbece de luptă, în acest proiect cu trup satiric, cap moralizator şi coarne combative, descrie sursele de umor şi amar şi extensiile lor:


...Porc, purcel, purcea, purcică...


În oraş au apărut panouri publicitare cu nesimţiţi caricaturizaţi cu capete de porc de către caricaturistul Radu Cleţiu-Clear. Viceprimarul Adrian Orza, cel care a iniţiat campania ţine neapărat să prezinte realitatea aşa cum este...porcine, nu purceluşi, nu pet-uri bune de mângâiat, ci personaje numai bune de luat la palme şi la frăgezit bărbiile duble. Aceste personaje au ca sursă de inspiraţie omul ,,nou,, parvenit, de tipul personajului cunoscut şi invitat permanent al rubricii şi a multor altor locuri mediatice fosilizate, caricaturalul maestru ParastAs. Asemenea paraziţi sociali nu au nobleţea necesară pentru a fi confundaţi cu simpaticele animăluţe de companie care sunt porcuşorii pitici africani sau chiar mangaliţa.

Faptul că te-ai născut sau nu în Timişoara nu contează în viziunea acestei campanii. Primează devenirea ta, schimbarea atitudinii, dacă am avea cumva o pereche de ochelari miraculoşi am putea vedea cum cetăţenii oraşului apar într-o continuuă transformare, unii spre fiinţe responsabile, cetăţeni europeni, alţii înspre animalizare, din aceea care poate cuprinde p,oricine dacă ne lăsăm influenţaţi de spiritul de turmă.

Fără nici o rezervă porcul a devenit în multe locuri din lume animal de companie. În societatea noastră care promovează nonvaloarea porcul deţine el însuşi animăluţe de companie, unii chiar fiinţe umane nevinovate.

Uite aşa continuînd versurile din titlu...Jan, Jănel, Jănea, Jănică, vreau să atrag atenţia celor care privesc panurile acestei campanii că nu intenţionez să descalific porcul ca animal de companie şi de asemenea că omul, dacă este om, nu trebuie să dea senzaţie de asemănare cu pet-urile, prin comportament.

Un filozof contemporan definea cultura ca ,,un şir coerent de răspunsuri pe care societatea le poate da întrebărilor puse de membrii acelei societăţi,, observaţia mergea mai departe şi specific societăţii actuale este faptul, mai îngrijorător că s-a ajuns într-acolo încât individul nu mai este în stare nici să formuleze acele întrebări, sănătoase în esenţă, de aceea trebuia să găsesc o cale în care întrebarea şi răspunsul să fie împachetate împreună. Panoul pachet surpriză este caricatura care nu se vrea un tratament cu analgezic ci o operaţie de extirpare a unei cangrene. Organul bunului simţ sper să fie salvat astfel...azi în Timişoara, mâine...unde o mai fi nevoie.

Radu Cleţiu

0 comentarii: