Frenezia unui Baci(u)

miercuri, 10 septembrie 2008


Dacă s-ar fi născut în ţara lalelelor, ar fi fost un năbădăios olandez zburător, dar cum ursitoarele l-au debarcat pe malul Dunării, Viorel Baciu a devenit un gălăţean plutitor între paginile ziarelelor ce-i preiau caricaturile şi simezele expoziţionale. Viorel Baciu este un activ caricaturist implicat în campanii sociale (amintim doar « România curată » iniţiată împreună cu un alt cunoscut caricaturist, Florian Doru Crihană), în organizarea unor festivaluri umoristice gălăţene Festivalul « Umor pe valuri » sau Festivalul « Scrumbiei » şi în flagelarea microbilor politici (volumele sale de caricatură politică - „Cheia de sub preş”, „Politica roţii – Istoria României în caricatură”, „Toate au un preţ”, „Orbiţi de sărăcie”, „E vremea porciLOR …” - conţin o doză însemnată de ser comic-amar).

În 2001 a participat la Johannesburg la „Summit-ul Pământului”. În 2007 a reprezentat România la Festivalul de portrete satirice de la Atena (Grecia), cu tema „Personalităţi politice”. Pentru activitatea desfăşurată în scopul promovării culturii şi spiritualităţii botoşănene, Primăria oraşului în care s-a născut, Botoşani, i-a conferit, în august 2007, Diploma de excelenţă. Are lucrări în colecţii particulare din România, Israel, Franţa, Germania, S.U.A., Turcia.

0 comentarii: